CĂPRIOARA DE PORȚELAN
Pe masa mea un pui de căprioară
Prietenos deschide ochii puri.
Și dacă în poiană o să moară
De glonț rănit un frate din păduri,
Și dacă la izvoare o să plîngă
Cu botul ud de sîngele prelins,
Știu bine : nici o moarte n-o să frîngă
Căprița liniștită cu trup nins.
Ce clar privește ! Parcă înțelege
Că umblu să-i fur taina într-un vers.
Dar care vers veni-va să mi-o lege
Cum stă oprită-n suflet și în mers ?
Cu capul mic și fin lăsat de-o parte,
Ciulind ușor urechile-i de ciută,
Pîndește cum pîndesc după o carte
Făptura ei necunoscută...
Și zile fug, și trece an de an...
Îmbătrînesc... și-un pui de căprioară
Deschide mari doi ochi de porțelan
Din lumea unde moartea nu omoară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...