Poezia Brumar de Ion Pillat

BRUMAR



Pe umeri iei sumarul și fluieri după cîni.
Poteca suie dealul prin via din bătrîni.


S-au înroșit cireșii, îngălbeniră nucii,
Ce străjuie cu bruma de pe Brumar butucii.


Acolo unde chiot și cîntec fură-n toi,
Răsună-n guri de pivniți ciocanul pe butoi.


Dar soarele șăgalnic acoperă cu-aramă
Șindrila putrezită și mușchiul de pe cramă,


Și raza lui de aur prin corzile de vii
La strugurii luminii te-ndeamnă să mai vii...


Poete, te îmbată de-acuma doar cu soare.
Auzi ? scîncesc în ceruri, lung, șiruri de cucoare.


Dar cîini tăi aburdalnici alungă din tufiș
Tărcate coțofene zbucnind în zbor pieziș.


Zîmbești amar la pana de nea și de cărbune -
Gîndești la zile rele, gîndești la zile bune,


La traiul vechi ce calcă cu pasul tău tăcut
Pe-acest pămînt pe care de mic l-ai cunoscut,


Și te întrebi : zăpada a început să cadă ?
Sînt iarăși coțofene ca pete de zăpadă.


Te-oprești să-ți razimi dorul de ulmii fără foi,
Te-oprești să-ți fluieri cîinii și toamna înapoi -


Revin în goană cîinii, dar toamna nu mai vine
Să-ți culce la picioare credință ca un cîine.


Și singur cu poteca și cîinii iar cobori
Sub ceru-n care-a iarnă scîncesc prelung cucori.

Poezia Brumar de Ion Pillat

BRUMAR



Pe umeri iei sumarul și fluieri după cîni.
Poteca suie dealul prin via din bătrîni.


S-au înroșit cireșii, îngălbeniră nucii,
Ce străjuie cu bruma de pe Brumar butucii.


Acolo unde chiot și cîntec fură-n toi,
Răsună-n guri de pivniți ciocanul pe butoi.


Dar soarele șăgalnic acoperă cu-aramă
Șindrila putrezită și mușchiul de pe cramă,


Și raza lui de aur prin corzile de vii
La strugurii luminii te-ndeamnă să mai vii...


Poete, te îmbată de-acuma doar cu soare.
Auzi ? scîncesc în ceruri, lung, șiruri de cucoare.


Dar cîini tăi aburdalnici alungă din tufiș
Tărcate coțofene zbucnind în zbor pieziș.


Zîmbești amar la pana de nea și de cărbune -
Gîndești la zile rele, gîndești la zile bune,


La traiul vechi ce calcă cu pasul tău tăcut
Pe-acest pămînt pe care de mic l-ai cunoscut,


Și te întrebi : zăpada a început să cadă ?
Sînt iarăși coțofene ca pete de zăpadă.


Te-oprești să-ți razimi dorul de ulmii fără foi,
Te-oprești să-ți fluieri cîinii și toamna înapoi -


Revin în goană cîinii, dar toamna nu mai vine
Să-ți culce la picioare credință ca un cîine.


Și singur cu poteca și cîinii iar cobori
Sub ceru-n care-a iarnă scîncesc prelung cucori.

Poezia Brumărel de Ion Pillat

BRUMĂREL



Cu soarele azi galben ca fagurii de miere,
În jurul meu se-nchide un măr boltit de mere.


Din ram eu rup ca-n basme un rod de aur și
O, pom vrăjit de toamnă, nu poți să mă reții.


Prin ramuri desfăcute ușor de mîna mea,
Zăresc comoara viei și-odihna ei mă vrea.


Sub un butuc de viță rămîn culcat pe spate -
Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate.


În mîna iau ciorchina cu bob de chilimbar
Și o ridic spre soare, sus. Raza lui cu jar


Fantastic o pătrunde : un lampion aprins ;
Îi sug lumina dulce și focu-i m-a cuprins.


Beau soare. Dar un piersic cu brațul gol m-agață
Și îmi lipsește sînul, pietros și mic, pe față.


Eu îl sărut cu dinții, și poama lui cu sînge
Stropește pătimașa iubire ce o frînge.


O, toamnă, vrăjitoare mai tare decît moartea
La tine intru-n slujbă cît mă va ține soarta.


Dă-mi frunza ta ce sună cu galbenii din lună,
Dă-mi pe covorul foilor iar coborîtul oilor ;


Dă-mi în zăvoi sitarii, pe miriște ogarii,
Și peste zarea drumului, albastru, sulul fumului ;


Dă-mi în iatac sulfină, pe ceruri dă-mi lumină,
Și scîncetul cucoarelor pe liniștea ogoarelor ;


Și dă-mi un muc stufos, la umbră să stau jos,
Să scriu pe fruntea gliei tot calendarul viei.

Poezia Brumărel de Ion Pillat

BRUMĂREL



Cu soarele azi galben ca fagurii de miere,
În jurul meu se-nchide un măr boltit de mere.


Din ram eu rup ca-n basme un rod de aur și
O, pom vrăjit de toamnă, nu poți să mă reții.


Prin ramuri desfăcute ușor de mîna mea,
Zăresc comoara viei și-odihna ei mă vrea.


Sub un butuc de viță rămîn culcat pe spate -
Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate.


În mîna iau ciorchina cu bob de chilimbar
Și o ridic spre soare, sus. Raza lui cu jar


Fantastic o pătrunde : un lampion aprins ;
Îi sug lumina dulce și focu-i m-a cuprins.


Beau soare. Dar un piersic cu brațul gol m-agață
Și îmi lipsește sînul, pietros și mic, pe față.


Eu îl sărut cu dinții, și poama lui cu sînge
Stropește pătimașa iubire ce o frînge.


O, toamnă, vrăjitoare mai tare decît moartea
La tine intru-n slujbă cît mă va ține soarta.


Dă-mi frunza ta ce sună cu galbenii din lună,
Dă-mi pe covorul foilor iar coborîtul oilor ;


Dă-mi în zăvoi sitarii, pe miriște ogarii,
Și peste zarea drumului, albastru, sulul fumului ;


Dă-mi în iatac sulfină, pe ceruri dă-mi lumină,
Și scîncetul cucoarelor pe liniștea ogoarelor ;


Și dă-mi un muc stufos, la umbră să stau jos,
Să scriu pe fruntea gliei tot calendarul viei.