Poezia Brumar de Ion Pillat

BRUMAR



Pe umeri iei sumarul și fluieri după cîni.
Poteca suie dealul prin via din bătrîni.


S-au înroșit cireșii, îngălbeniră nucii,
Ce străjuie cu bruma de pe Brumar butucii.


Acolo unde chiot și cîntec fură-n toi,
Răsună-n guri de pivniți ciocanul pe butoi.


Dar soarele șăgalnic acoperă cu-aramă
Șindrila putrezită și mușchiul de pe cramă,


Și raza lui de aur prin corzile de vii
La strugurii luminii te-ndeamnă să mai vii...


Poete, te îmbată de-acuma doar cu soare.
Auzi ? scîncesc în ceruri, lung, șiruri de cucoare.


Dar cîini tăi aburdalnici alungă din tufiș
Tărcate coțofene zbucnind în zbor pieziș.


Zîmbești amar la pana de nea și de cărbune -
Gîndești la zile rele, gîndești la zile bune,


La traiul vechi ce calcă cu pasul tău tăcut
Pe-acest pămînt pe care de mic l-ai cunoscut,


Și te întrebi : zăpada a început să cadă ?
Sînt iarăși coțofene ca pete de zăpadă.


Te-oprești să-ți razimi dorul de ulmii fără foi,
Te-oprești să-ți fluieri cîinii și toamna înapoi -


Revin în goană cîinii, dar toamna nu mai vine
Să-ți culce la picioare credință ca un cîine.


Și singur cu poteca și cîinii iar cobori
Sub ceru-n care-a iarnă scîncesc prelung cucori.