BRUMĂREL
Cu soarele azi galben ca fagurii de miere,
În jurul meu se-nchide un măr boltit de mere.
Din ram eu rup ca-n basme un rod de aur și
O, pom vrăjit de toamnă, nu poți să mă reții.
Prin ramuri desfăcute ușor de mîna mea,
Zăresc comoara viei și-odihna ei mă vrea.
Sub un butuc de viță rămîn culcat pe spate -
Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate.
În mîna iau ciorchina cu bob de chilimbar
Și o ridic spre soare, sus. Raza lui cu jar
Fantastic o pătrunde : un lampion aprins ;
Îi sug lumina dulce și focu-i m-a cuprins.
Beau soare. Dar un piersic cu brațul gol m-agață
Și îmi lipsește sînul, pietros și mic, pe față.
Eu îl sărut cu dinții, și poama lui cu sînge
Stropește pătimașa iubire ce o frînge.
O, toamnă, vrăjitoare mai tare decît moartea
La tine intru-n slujbă cît mă va ține soarta.
Dă-mi frunza ta ce sună cu galbenii din lună,
Dă-mi pe covorul foilor iar coborîtul oilor ;
Dă-mi în zăvoi sitarii, pe miriște ogarii,
Și peste zarea drumului, albastru, sulul fumului ;
Dă-mi în iatac sulfină, pe ceruri dă-mi lumină,
Și scîncetul cucoarelor pe liniștea ogoarelor ;
Și dă-mi un muc stufos, la umbră să stau jos,
Să scriu pe fruntea gliei tot calendarul viei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...