VINICER
Ajuns în miez de toamnă, îți dai cu spaimă seamă,
Cînd chiotă culesul în drumul lui spre cramă,
Că despre lucrul viei vorbit-ai prea puțin.
Și totuși - o, poate uituc - ce subiect plin
De poezie gravă aveai la îndemînă :
Cum vița peste iarnă adoarme în țărînă
Ca omul de la țară culcat în țințirim
- Dar taina adormirii acestuia n-o știm -
Apoi Prier cînd vine pe-a Argeșului apă,
Cum săpătorii viță pe dealuri o dezgroapă ;
Cum tremură golașă ca pruncul și-o botează
Și mierla cu un cîntec, și soarele cu-o rază ;
Dar plînsul sfînt al viței nu-l vei cînta tu oare
Cu lacrima lui clară, de ochi vindecătoare ?
Dar despre sulfatare nu pomenești nimic,
Nici despre boala viței ce ,,filoxeră”-i zic !
Cum vrei atunci, poete, ca un viticultor
Din cartea-ți să culeagă un sfat folositor :
Pe raftul librărie, uitată, o să șadă.
Povețile și tîlcul le știu de mult. O cadă
Cu must de tămîioasă mai bine să-mi aduci,
Și în ceardacul casei, în tihnă și-n papuci,
Ca Anton Pann de veseli, cînd da de un nerod,
Cu metodologie să bem al viței rod.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...