Poezia Scitul de Ion Pillat

SCITUL


Cînd pînă-n zări e cîmpul numai iarbă
În jocuri de lumină și de vînt,
Cînd herghelia se repede oarbă
Și-l vîntură cu coama la pămînt,




De-mi sună-n cer întîiul tunet goarna
Și bubuie din depărtăti în depărtări,
În sînge mi se dezmorțește iarna
Și ce-a fost mort învie din uitări.



Pe roib o pornesc cu zorii.
Oprit cu ochii roată pe gorgan,
Adulmec vîntul și aud  cocorii
Vestind din cer sămînța altui an.



Atunci, înfricoșat, descalec iute
Lipind urechea de pămîntul viu.
Și din afund de lumi răspund pierdute
Popoare răscolite din pustiu.



Aud prin vreme scîrțîit de care.
Galop adînc vuind spre răsărit.
Și inima îmi bate tot mai tare
Chemîndu-mă cu sîngele meu scit.

Poezia Scitul de Ion Pillat

SCITUL


Cînd pînă-n zări e cîmpul numai iarbă
În jocuri de lumină și de vînt,
Cînd herghelia se repede oarbă
Și-l vîntură cu coama la pămînt,




De-mi sună-n cer întîiul tunet goarna
Și bubuie din depărtăti în depărtări,
În sînge mi se dezmorțește iarna
Și ce-a fost mort învie din uitări.



Pe roib o pornesc cu zorii.
Oprit cu ochii roată pe gorgan,
Adulmec vîntul și aud  cocorii
Vestind din cer sămînța altui an.



Atunci, înfricoșat, descalec iute
Lipind urechea de pămîntul viu.
Și din afund de lumi răspund pierdute
Popoare răscolite din pustiu.



Aud prin vreme scîrțîit de care.
Galop adînc vuind spre răsărit.
Și inima îmi bate tot mai tare
Chemîndu-mă cu sîngele meu scit.

Poezia Sînge Străbun de Ion Pillat

SÎNGE STRĂBUN



Cînd noaptea mi se lasă pe pleoapă,
Ursita zilei de-astăzi de-a apus,
Vuind mă fură vremea ca o apă
Și-o iau pe firul sîngelui în sus.



Mijesc din umbră stepe nesfîrșite...
Nechează-n vîntul zorilor un mînz.
Scad focuri. Corturi cad. Se zbat copite.
Deodată soarele pe suliți, dîrz !



Deodată-n mine tot vîrtejul stepii,
Tot dorul meu în vîntul ei răpit !
Vultanul, cînd l-au deșteptat sirepii,
Din ierburi cu-aripi aprigi a zbucnit.



Strunindu-mi murgu-n loc, rămas cu palma
Deasupra ochilor, îi văd urcînd
În soare aripa de foc, de-a valma
Cu sufletu-mi năvalnic și nenfrînt.



Și-n urma lor, cînd i-am pierdut în zare,
Un chiot am zvîrlit așa păgîn,
Că peste țări și veacuri tot îmi pare
Că îmi aud năprasnicul stăpîn.

Poezia Sînge Străbun de Ion Pillat

SÎNGE STRĂBUN



Cînd noaptea mi se lasă pe pleoapă,
Ursita zilei de-astăzi de-a apus,
Vuind mă fură vremea ca o apă
Și-o iau pe firul sîngelui în sus.



Mijesc din umbră stepe nesfîrșite...
Nechează-n vîntul zorilor un mînz.
Scad focuri. Corturi cad. Se zbat copite.
Deodată soarele pe suliți, dîrz !



Deodată-n mine tot vîrtejul stepii,
Tot dorul meu în vîntul ei răpit !
Vultanul, cînd l-au deșteptat sirepii,
Din ierburi cu-aripi aprigi a zbucnit.



Strunindu-mi murgu-n loc, rămas cu palma
Deasupra ochilor, îi văd urcînd
În soare aripa de foc, de-a valma
Cu sufletu-mi năvalnic și nenfrînt.



Și-n urma lor, cînd i-am pierdut în zare,
Un chiot am zvîrlit așa păgîn,
Că peste țări și veacuri tot îmi pare
Că îmi aud năprasnicul stăpîn.