Poezia Odaia Ei de Ion Pillat

ODAIA EI



Cînd am intrat tîrziu în casă, totul
Păstrase clipa ultimei vederi.
Pe canapea rochița rămăsese
Sculptînd molotec trupul tău de ieri.



Deschisă cartea. Nici o mînă nouă
Nu întorsese pagina de-atunci.
Pe ornicul oprit aceeași oră,
Prin storul tras aceleași raze lungi.



Pe masă încă stăruiau alături
Tacîm de-argint și cupă de cleștar.
Doar perele păreau acum de piatră,
Doar strugurii stăteau de chilimbar.




De porțelan albastru pudriera
Tot mai ningea parfumul tău de scrin.
Am tresărit că n-a uitat mănușa
Nici brațul gol, nici degetul tău fin.



Tu singură lipseai. Ascunsă unde ?
Cînd totul după ani e neclintit.
Ori poate colo,-n umbrele oglinzii,
Obrazul tău, plăpîndul, mi-a zîmbit.

Poezia Odaia Ei de Ion Pillat

ODAIA EI



Cînd am intrat tîrziu în casă, totul
Păstrase clipa ultimei vederi.
Pe canapea rochița rămăsese
Sculptînd molotec trupul tău de ieri.



Deschisă cartea. Nici o mînă nouă
Nu întorsese pagina de-atunci.
Pe ornicul oprit aceeași oră,
Prin storul tras aceleași raze lungi.



Pe masă încă stăruiau alături
Tacîm de-argint și cupă de cleștar.
Doar perele păreau acum de piatră,
Doar strugurii stăteau de chilimbar.




De porțelan albastru pudriera
Tot mai ningea parfumul tău de scrin.
Am tresărit că n-a uitat mănușa
Nici brațul gol, nici degetul tău fin.



Tu singură lipseai. Ascunsă unde ?
Cînd totul după ani e neclintit.
Ori poate colo,-n umbrele oglinzii,
Obrazul tău, plăpîndul, mi-a zîmbit.

Poezia Adormind de Ion Pillat

ADORMIND



Ți-ai dezbrăcat de haine ca de-o coajă
Migdala trupului cu gust amar,
Și patul jos ca valul de pe plajă
Primește alb neprețuitul dar.



Răcoarea inului îți dă o tremurare
Ușoară, ca o boare peste iaz.
Pleoape se lasă. Cu mirare
Îți recunosc un alt al tău obraz.



O clipă tai cu mîna moartă valul
Imaginar la țărmul rătăcit,
Înotătoare părăsindu-ți malul
Cu puf ușor de perini vătuit.




Dar ape moi în juru-ți parcă sună
În zvonul surd cu legănări de somn.
Alunecă... Ascultă... Te adună
Pe alt tărîm, supusă altui Domn.



Tot trupul mlădios te părăsește
Și mîinile legate pînă-n zori.
Ce singură îmi stai, copilărește,
Din vîrf de frunte pînă la picior !



Înlănțuito, ce privești ? Și unde
Liane, vise, o păstrați de-acum ?
Zadarnic. Mîine n-o să-mi poți răspunde,
Statuie, răsărind din țări de fum.

Poezia Adormind de Ion Pillat

ADORMIND



Ți-ai dezbrăcat de haine ca de-o coajă
Migdala trupului cu gust amar,
Și patul jos ca valul de pe plajă
Primește alb neprețuitul dar.



Răcoarea inului îți dă o tremurare
Ușoară, ca o boare peste iaz.
Pleoape se lasă. Cu mirare
Îți recunosc un alt al tău obraz.



O clipă tai cu mîna moartă valul
Imaginar la țărmul rătăcit,
Înotătoare părăsindu-ți malul
Cu puf ușor de perini vătuit.




Dar ape moi în juru-ți parcă sună
În zvonul surd cu legănări de somn.
Alunecă... Ascultă... Te adună
Pe alt tărîm, supusă altui Domn.



Tot trupul mlădios te părăsește
Și mîinile legate pînă-n zori.
Ce singură îmi stai, copilărește,
Din vîrf de frunte pînă la picior !



Înlănțuito, ce privești ? Și unde
Liane, vise, o păstrați de-acum ?
Zadarnic. Mîine n-o să-mi poți răspunde,
Statuie, răsărind din țări de fum.