Poezia Cîntecul Lui Noe Junior de Vasile Alecsandri

CÎNTECUL LUI NOE JUNIOR



Frunză verde de scumpie !
M-am născut sub crengi de nuc,
Între doi butuci de vie
Și-n cîntarea unui cuc.
Mana ce-mi căzu pe gură
Cînd în lume m-am trezit
Fost-au dulcea picătură
Din un trugur aurit.



Frunză verde de cicoare !
Cît am fost printre copii,
Mă-ngînai voios la soare
Cu voioase ciocîrlii.
Începui de-a alerga
După sprintene copile
Și cu ele-a mă-ngîna.




Frunză verde de sulcină !
Multe-am prins din ele-n zbor,
Dar n-a fost din a mea vină,
Ci mai mult din vina lor.
Căci gurița lor nu tace,
Ș-ochii lor cei plini de foc
Zic : ,,Șezi bine, nu-mi da pace,
Fugi încolo, stăi pe loc !”




Frunză verde de fetică !
Nalt crescut-am cît un plop,
Fără grijă, fără frică
De cutremur și potop.
Eu nu știu de sînt pe lume
Alte lacrimi care curg
Decît cele ce fac spume
Și din struguri dulci se scurg.




Frunză verde de scumpie !
Deie Domnul ca să mor
Între doi butuci de vie,
Sub un soare zîmbitor.
Trei mierluște-n patrafire
Să citească-al meu prihod
Și să-mi deie-mpărtălire
Din al viei dulce rod.

1 decembrie 1883

Poezia Cîntecul Lui Noe Junior de Vasile Alecsandri

CÎNTECUL LUI NOE JUNIOR



Frunză verde de scumpie !
M-am născut sub crengi de nuc,
Între doi butuci de vie
Și-n cîntarea unui cuc.
Mana ce-mi căzu pe gură
Cînd în lume m-am trezit
Fost-au dulcea picătură
Din un trugur aurit.



Frunză verde de cicoare !
Cît am fost printre copii,
Mă-ngînai voios la soare
Cu voioase ciocîrlii.
Începui de-a alerga
După sprintene copile
Și cu ele-a mă-ngîna.




Frunză verde de sulcină !
Multe-am prins din ele-n zbor,
Dar n-a fost din a mea vină,
Ci mai mult din vina lor.
Căci gurița lor nu tace,
Ș-ochii lor cei plini de foc
Zic : ,,Șezi bine, nu-mi da pace,
Fugi încolo, stăi pe loc !”




Frunză verde de fetică !
Nalt crescut-am cît un plop,
Fără grijă, fără frică
De cutremur și potop.
Eu nu știu de sînt pe lume
Alte lacrimi care curg
Decît cele ce fac spume
Și din struguri dulci se scurg.




Frunză verde de scumpie !
Deie Domnul ca să mor
Între doi butuci de vie,
Sub un soare zîmbitor.
Trei mierluște-n patrafire
Să citească-al meu prihod
Și să-mi deie-mpărtălire
Din al viei dulce rod.

1 decembrie 1883

Poezia Semnalul Deșteptării de Vasile Alecsandri

SEMNALUL DEȘTEPTĂRII



Patru munți în Europa se aburcă înspre soare,
Toate evurile pururi înfruntînd biruitori,
Și tuspatru duc pe fruntea cu cununa ei de nori,
Patru tronuri uriașe, maiestuoase, orbitoare,
Cu albastru cer vecine, cu furtuna frățiori.



Cînd stă gata să apună soarele-ntr-un lac de foc,
Cînd furtuna, slobozindu-și tunetul din tolba-i plină,
Strălucirea unui fulger o aruncă peste tină,
Către Dumnezeu se-nalță de pe tronuri la un loc
O crăiasă care face întuneric din lumină.



Sore din latina gintă cu anticul lor blazon
Ce-și trimit priviri în care geniul și-a aprins făclia,
Ele își aruncă vorbe iute săgetînd tăria,
Vorbe de salut ce umplu nesfîrșitul orizon :
,,Bun găsit Franța, Italia, Spania și România !”



Și în lumea-nduioșată, ca ecoul, din senin,
Patru voci răspund deodată din înalt, de unde-s zeu :
,,Bun găsit, Carpații, Alpii, Apeninii, Pirineii !
Bun găsit voi, frați gigantici dintr-un vast pămînt latin !”
Freamătă destinu-n glasuri ca în stihul epopeii.



Prevestire minunată ! Deșteptare multrîvnită !
Iată ceasul !... Se ivește Domnul ! Uite cum ne-arată
Pe-ale Europei vîrfuri aurora minunată ;
Dincolo de mări, departe, într-o țara însorită,
De-o nuanță purpurie orice undă-i colorată.




Îndrăzniți ! Cu toți la lucru ! Străngeți rîndul solidari,
Fii ai unei mume-auguste, pruncii glorioasei ginte !...
Munți, crăiese de-ale noastre ne-au vorbit din zări fierbinte,
Toți să fim iniți ca frații și să fim aievea mari...
Năpădească dar lumina, noaptea șteargă-se din minte !

Poezia Semnalul Deșteptării de Vasile Alecsandri

SEMNALUL DEȘTEPTĂRII



Patru munți în Europa se aburcă înspre soare,
Toate evurile pururi înfruntînd biruitori,
Și tuspatru duc pe fruntea cu cununa ei de nori,
Patru tronuri uriașe, maiestuoase, orbitoare,
Cu albastru cer vecine, cu furtuna frățiori.



Cînd stă gata să apună soarele-ntr-un lac de foc,
Cînd furtuna, slobozindu-și tunetul din tolba-i plină,
Strălucirea unui fulger o aruncă peste tină,
Către Dumnezeu se-nalță de pe tronuri la un loc
O crăiasă care face întuneric din lumină.



Sore din latina gintă cu anticul lor blazon
Ce-și trimit priviri în care geniul și-a aprins făclia,
Ele își aruncă vorbe iute săgetînd tăria,
Vorbe de salut ce umplu nesfîrșitul orizon :
,,Bun găsit Franța, Italia, Spania și România !”



Și în lumea-nduioșată, ca ecoul, din senin,
Patru voci răspund deodată din înalt, de unde-s zeu :
,,Bun găsit, Carpații, Alpii, Apeninii, Pirineii !
Bun găsit voi, frați gigantici dintr-un vast pămînt latin !”
Freamătă destinu-n glasuri ca în stihul epopeii.



Prevestire minunată ! Deșteptare multrîvnită !
Iată ceasul !... Se ivește Domnul ! Uite cum ne-arată
Pe-ale Europei vîrfuri aurora minunată ;
Dincolo de mări, departe, într-o țara însorită,
De-o nuanță purpurie orice undă-i colorată.




Îndrăzniți ! Cu toți la lucru ! Străngeți rîndul solidari,
Fii ai unei mume-auguste, pruncii glorioasei ginte !...
Munți, crăiese de-ale noastre ne-au vorbit din zări fierbinte,
Toți să fim iniți ca frații și să fim aievea mari...
Năpădească dar lumina, noaptea șteargă-se din minte !