Poezia Podul de Vasile Alecsandri

PODUL


( Scris pentru Margareta cînd va fi mare )


Pe podul unui vas feeric,
Cu forma de castel bogat,
Ce strălucește-n întuneric
Fantastic, vesel luminat,
Și care poartă drept catarguri
Trei turnuri nalte ce plutesc
Sub vastele albastre larguri
A oceanului ceresc,



Mă plimbu-n ora dimineții
La soarele desmierdător,
Ca-n timpul dulce-al tinereții,
Ca-n timpul meu de călător,
Și, farmecat de-o nălucire,
Îmi pare că dalbul palat
Se mișcă-n lină lenevire
Prin lumile ce le-am visat.



Mă duce la frumoase maluri,
Umbrite de verzi palmieri
Și-ncinse cu-aurite valuri
Sub aburiri de primăveri.
Mă duce-n India brahmină,
În raiul de la Taiti,
În care vecinica lumină
Îndeamnă vecinic de-a iubi.




El mai cu seamă se-ndreptează,
Unindu-se cu gîndul meu,
Spre-o țară mîndră și vitează
Și mare cît numele său,
Spre- Românie cer nemărginit
Să nu apuie scumpul soare...
Dar în ce vis m-am adîncit ?




O ! Margaretă drag nume,
Cu mine vină sus, pe pod,
Ca să culegem de prin lume
Al veseliei dulce rod.
Cîntînd, vom trece împreună
Pe lîngă plaiuri îngerești,
Și eu sub razele de lună
Ți-oi spune splendide povești.



Ne vom opri la cea minune
Din marea de la Ceylan ;
Vom trece-apoi în răpegiune
Strimtura de la Magelan,
Și te-oi conduce zîmbitoare
La radiosul paradis,
Prin care-n noaptea visătoare
Se rătăcește al tău vis,




La insula ce se încinge
De-un brîu de flori, apărător,
De care vecinic nu s-atinge
Nici o durere-n al ei zbor ;
La țărmul unde-s păsărele,
Soli drăgălași de fericire,
Ce poartă-n pliscul lor inele,
Inele pentru logodiri.


1 decembrie 1887

Poezia Podul de Vasile Alecsandri

PODUL


( Scris pentru Margareta cînd va fi mare )


Pe podul unui vas feeric,
Cu forma de castel bogat,
Ce strălucește-n întuneric
Fantastic, vesel luminat,
Și care poartă drept catarguri
Trei turnuri nalte ce plutesc
Sub vastele albastre larguri
A oceanului ceresc,



Mă plimbu-n ora dimineții
La soarele desmierdător,
Ca-n timpul dulce-al tinereții,
Ca-n timpul meu de călător,
Și, farmecat de-o nălucire,
Îmi pare că dalbul palat
Se mișcă-n lină lenevire
Prin lumile ce le-am visat.



Mă duce la frumoase maluri,
Umbrite de verzi palmieri
Și-ncinse cu-aurite valuri
Sub aburiri de primăveri.
Mă duce-n India brahmină,
În raiul de la Taiti,
În care vecinica lumină
Îndeamnă vecinic de-a iubi.




El mai cu seamă se-ndreptează,
Unindu-se cu gîndul meu,
Spre-o țară mîndră și vitează
Și mare cît numele său,
Spre- Românie cer nemărginit
Să nu apuie scumpul soare...
Dar în ce vis m-am adîncit ?




O ! Margaretă drag nume,
Cu mine vină sus, pe pod,
Ca să culegem de prin lume
Al veseliei dulce rod.
Cîntînd, vom trece împreună
Pe lîngă plaiuri îngerești,
Și eu sub razele de lună
Ți-oi spune splendide povești.



Ne vom opri la cea minune
Din marea de la Ceylan ;
Vom trece-apoi în răpegiune
Strimtura de la Magelan,
Și te-oi conduce zîmbitoare
La radiosul paradis,
Prin care-n noaptea visătoare
Se rătăcește al tău vis,




La insula ce se încinge
De-un brîu de flori, apărător,
De care vecinic nu s-atinge
Nici o durere-n al ei zbor ;
La țărmul unde-s păsărele,
Soli drăgălași de fericire,
Ce poartă-n pliscul lor inele,
Inele pentru logodiri.


1 decembrie 1887

Poezia Țara de Vasile Alecsandri

ȚARA


Din umbra deasă-a norului
Întins pe țări străine
Cu aripele dorului
Voios revin la tine,



O ! cuib al fericirilor,
O ! țară luminoasă,
Comoară-a nălucirilor,
Grădina mea frumoasă !



Ș-avîntul tinerețelor
Ce-n sînu-mi se trezește,
Prin lumile poeților
Zburînd mă rătăcește.



Și-n farmecul avîntului
Tot ce sub ochi răsare
În poalele pămîntului
Mai drăgălaș îmi pare ;



Întinderea cîmpiilor
În zări mai lin se perde,
Mai dulce-i rodul viilor,
Verdeața e mai verde.



Mai nalte sînt nălțimile,
Mai cald e mîndrul soare,
Mai limpezi limpezimile
De rîuri și izvoare.



Iar fetele cu florile
Mai viu rîd între ele,
Și spun privighitorile
Mai tainic viers la stele.



Aice-i țara basmelor
Ce-ngînă-a noastră minte
Prin freamătul fantasmelor
Din timpi de mai nainte.



Aice-i vestea Doamnelor
Din lumea legendară,
Ș-a prelungirii toamnelor
Sub cer de primăvară.



Aice-i țara țărilor
Ș-a doinelor de jale
Ce-n liniștirea serilor
Te țin uimit în cale.



Aici cu lăcrimioarele
Bujori se prind în horă.
Aice însuși soarele
Are-ntre flori o soră,




Și-n stîncele Carpaților
Cresc păseri năzdrăvane,
Și-n sufletul bărbaților,
Mîndriile romane !




O ! gură dulce-a raiului,
Tu dai prin o zîmbire
Și fericire traiului,
Și morții fericire.




Luceferii eterului
Rîvnind privesc la tine,
Și toți îngerii cerului
Te-au îndrăgit ca mine !


Mircești, septembrie 1886

Poezia Țara de Vasile Alecsandri

ȚARA


Din umbra deasă-a norului
Întins pe țări străine
Cu aripele dorului
Voios revin la tine,



O ! cuib al fericirilor,
O ! țară luminoasă,
Comoară-a nălucirilor,
Grădina mea frumoasă !



Ș-avîntul tinerețelor
Ce-n sînu-mi se trezește,
Prin lumile poeților
Zburînd mă rătăcește.



Și-n farmecul avîntului
Tot ce sub ochi răsare
În poalele pămîntului
Mai drăgălaș îmi pare ;



Întinderea cîmpiilor
În zări mai lin se perde,
Mai dulce-i rodul viilor,
Verdeața e mai verde.



Mai nalte sînt nălțimile,
Mai cald e mîndrul soare,
Mai limpezi limpezimile
De rîuri și izvoare.



Iar fetele cu florile
Mai viu rîd între ele,
Și spun privighitorile
Mai tainic viers la stele.



Aice-i țara basmelor
Ce-ngînă-a noastră minte
Prin freamătul fantasmelor
Din timpi de mai nainte.



Aice-i vestea Doamnelor
Din lumea legendară,
Ș-a prelungirii toamnelor
Sub cer de primăvară.



Aice-i țara țărilor
Ș-a doinelor de jale
Ce-n liniștirea serilor
Te țin uimit în cale.



Aici cu lăcrimioarele
Bujori se prind în horă.
Aice însuși soarele
Are-ntre flori o soră,




Și-n stîncele Carpaților
Cresc păseri năzdrăvane,
Și-n sufletul bărbaților,
Mîndriile romane !




O ! gură dulce-a raiului,
Tu dai prin o zîmbire
Și fericire traiului,
Și morții fericire.




Luceferii eterului
Rîvnind privesc la tine,
Și toți îngerii cerului
Te-au îndrăgit ca mine !


Mircești, septembrie 1886