Poezia Țara de Vasile Alecsandri

ȚARA


Din umbra deasă-a norului
Întins pe țări străine
Cu aripele dorului
Voios revin la tine,



O ! cuib al fericirilor,
O ! țară luminoasă,
Comoară-a nălucirilor,
Grădina mea frumoasă !



Ș-avîntul tinerețelor
Ce-n sînu-mi se trezește,
Prin lumile poeților
Zburînd mă rătăcește.



Și-n farmecul avîntului
Tot ce sub ochi răsare
În poalele pămîntului
Mai drăgălaș îmi pare ;



Întinderea cîmpiilor
În zări mai lin se perde,
Mai dulce-i rodul viilor,
Verdeața e mai verde.



Mai nalte sînt nălțimile,
Mai cald e mîndrul soare,
Mai limpezi limpezimile
De rîuri și izvoare.



Iar fetele cu florile
Mai viu rîd între ele,
Și spun privighitorile
Mai tainic viers la stele.



Aice-i țara basmelor
Ce-ngînă-a noastră minte
Prin freamătul fantasmelor
Din timpi de mai nainte.



Aice-i vestea Doamnelor
Din lumea legendară,
Ș-a prelungirii toamnelor
Sub cer de primăvară.



Aice-i țara țărilor
Ș-a doinelor de jale
Ce-n liniștirea serilor
Te țin uimit în cale.



Aici cu lăcrimioarele
Bujori se prind în horă.
Aice însuși soarele
Are-ntre flori o soră,




Și-n stîncele Carpaților
Cresc păseri năzdrăvane,
Și-n sufletul bărbaților,
Mîndriile romane !




O ! gură dulce-a raiului,
Tu dai prin o zîmbire
Și fericire traiului,
Și morții fericire.




Luceferii eterului
Rîvnind privesc la tine,
Și toți îngerii cerului
Te-au îndrăgit ca mine !


Mircești, septembrie 1886