Poezia Florica de Ion Pillat

FLORICA



Aici își îngroapară bunicii mei copila,
În loc ferit de-arșiță, de viscol și de vînt.
Colinei închinară iubitul ei mormînt,
Legînd de dealul rodnic și numele și-argila



Și vremea prea fugară și fragedul destin
Al celei ce fusese - abia o zi - Florica...
Azi, de fetița moartă noi nu mai știm nimica ;
Dar cînd acum Florica, în soare aprilin,



Etern reînflorește, ceva în piept mă doare,
Privind cum prinde raza cu fermecatu-i fir
O fașă de bobocul plăpînd de trandafir
Și-un zîmbet de lumină de fiecare floare.



Un zîmbet ce odată trăia pe buza ei...
Și mă-nfior la gîndul păgîn și la credința
Că trebuie naturii să-i altoiești ființa -
Pămîntul să palpite ca inima, de vrei.