Poezia Solia Căprioarei de Ion Pillat

SOLIA CĂPRIOAREI



...Dar netezind alene al rochiei larg fald,
Domnița-nșănțuită de vrăji medievale,
Sub desflorirea serii ce-n juru-i se prăvale,
Ascultă căprioara sosită ca herald.



- ,,Cuprinde-mă, domniță, cu brațul mic și cald,
Și să pornim... Nuntași au poposit în vale.
Viața te așteaptă cu surle și chimvale,
Și vreau în ea și visul, și ochii să și-i scald.”



Domnița îi răspunde : - ,,Le spune, dulce crainic :
Domnița mulțumește străinilor ce-o vor,
Dar simte-n astă seară că visul e mai trainic,



Nedepășind sfielnic grădina între ziduri
Cu pajiștea mai moale ca lîna din covor,
Mai verde decît fierea pe smălțuite bliduri.”

Poezia Departe de Ion Pillat

DEPARTE


Departe, undeva, sînt porturi ce așteaptă...
Pe mări, ca păsări albe corăbii se îndreaptă.


Pe țărmuri, undeva, se-nalță palmierii...
Se-naripează pînză în vîntul primăverii.


La poluri, undeva, ghețari sînt și morene...
Ce vise cheamă zborul corsarelor carene ?


Ning aur, undeva, pădurile mimozii...
În galbena-nnoptare mai stau visînd matrozii.


Prin insuli, undeva, creole au ochi stranii...
Pe punte tot veghează, sub lună, căpitanii.


O, țara, undeva, a basmelor arabe !...
Îmbătrînesc piloții cătînd în astrolabe.


Golcunda, undeva, Formoza, dorm sub stele...
E greu în inimi dorul și ancorele-s grele.


Răsare, undeva, Ofirul - ce departe...
Sînt morți conquistadorii, galerele sînt sparte.

Porzia Din Bretania de Ion Pillat

DIN BRETANIA



Căsuțele cetăților bretone,
Cu spate-adus și șoapte guturale,
Se-nclină-n umbra naltei catedrale.



În zori de zi se împînzesc marea.
Prin neguri zăbrelite de lumină,
Bat clopote, blajine, în surdină.



Nevestele pescarilor ce pleacă
Nu se bocesc, nu flutură batiste,
Simțind prelung cum se golește zarea.



Și în amurg, purtînd copilu-n brațe,
Mai stau pe țărmul mărilor bretoane,
Ca pe vitralii ștersele Madone.

Poezia Părăsire de Ion Pillat

PĂRĂSIRE



Lungi stoluri grăbite țin calea spre Nord ;
Trist ele țipă.
Departe, amurgul azvîrle-n fiord
Aur, o clipă.



Pătate de umbră dorm apele verzi,
Moarte pe mare.
Cu ochii nostalgici de-a pururea pierzi
Țărmul din zare.



De zile lăsat-am valul nomad
Tot să ne ducă -
Azi de zăpadă umbrită de brad,
Dor ne apucă,



Și buciumul nostru și-aruncă păgîn
Glasul pe unde...
Doar țipăt de păsări, pe noapte stăpîn,
Jalnic răspunde.