Poezia Cireșul de Ion Pillat

CIREȘUL



Voi înhăma măgarul, ca-n vremi, la căprioară
El, ce privește toate cu ochi de înțelept -
Și voi urma poteca de mult, suișul drept
Prin vis verde,-n tactul copitei ce-o măsoară.



Și luînd prăjina lungă și coșul împletit,
O fată-n vîlnic roșu va merge înainte,
Am să opresc măgarul din mersul lui cuminte
Sub un cireș, de roade și de ani mulți boltit.



Cireșul va fi roșu, ca și-n copilărie,
Cireșele pe ramuri vor atîrna cercei,
Cu brațele goale, fata va prinde-n șorțul ei,
La fiece prăjină, o sută și o mie.



Și cînd tîrziu, lungi umbre se vor culca pe lunci,
Cînd gol va fi cireșul iar cerul plin de stele,
Bunicei i-aș aduce acasă coșuri grele...
De-aș mai avea bunică și sufletul de-atunci !

Poezia Cireșul de Ion Pillat

CIREȘUL



Voi înhăma măgarul, ca-n vremi, la căprioară
El, ce privește toate cu ochi de înțelept -
Și voi urma poteca de mult, suișul drept
Prin vis verde,-n tactul copitei ce-o măsoară.



Și luînd prăjina lungă și coșul împletit,
O fată-n vîlnic roșu va merge înainte,
Am să opresc măgarul din mersul lui cuminte
Sub un cireș, de roade și de ani mulți boltit.



Cireșul va fi roșu, ca și-n copilărie,
Cireșele pe ramuri vor atîrna cercei,
Cu brațele goale, fata va prinde-n șorțul ei,
La fiece prăjină, o sută și o mie.



Și cînd tîrziu, lungi umbre se vor culca pe lunci,
Cînd gol va fi cireșul iar cerul plin de stele,
Bunicei i-aș aduce acasă coșuri grele...
De-aș mai avea bunică și sufletul de-atunci !

Poezia Castanul Cel Mare de Ion Pillat

CASTANUL CEL MARE



Se zbate Strîmbă-lemne cumplit în pomul zdravăn
Cu brațe noduroase li cu atletic trunchi
Înțelenit în vie, deși pîn' la genunchi
I s-a urcat, cu-ncetul, pămîntul gras și reavăn.



Dar toamna, sub rodire încununat cu spini,
Și-n noapte plin de pace, de păsări și de stele,
Ca grindina sloboade castanele lui grele
Și, -nseninat, primește pe creștetu-i lumini.



Castanul între struguri și-a înțeles menirea :
Ce-am căutat pe drumuri, găsește stînd pe loc,
Și, adîncind pămîntul aceluiași noroc,
Cu zeci de ramuri ține în brațe fericirea.



Mă simt, Florică, -n preajmă-i atîta de sărac !
De ce nu poate pasu-mi să prindă rădăcină,
Și să rămîn al viei ca pomul pe colină,
Și să mă strîng de tine ca vița de arac...

Poezia Castanul Cel Mare de Ion Pillat

CASTANUL CEL MARE



Se zbate Strîmbă-lemne cumplit în pomul zdravăn
Cu brațe noduroase li cu atletic trunchi
Înțelenit în vie, deși pîn' la genunchi
I s-a urcat, cu-ncetul, pămîntul gras și reavăn.



Dar toamna, sub rodire încununat cu spini,
Și-n noapte plin de pace, de păsări și de stele,
Ca grindina sloboade castanele lui grele
Și, -nseninat, primește pe creștetu-i lumini.



Castanul între struguri și-a înțeles menirea :
Ce-am căutat pe drumuri, găsește stînd pe loc,
Și, adîncind pămîntul aceluiași noroc,
Cu zeci de ramuri ține în brațe fericirea.



Mă simt, Florică, -n preajmă-i atîta de sărac !
De ce nu poate pasu-mi să prindă rădăcină,
Și să rămîn al viei ca pomul pe colină,
Și să mă strîng de tine ca vița de arac...