Poezia Cucul Din Valea Popii de Ion Pillat

CUCUL DIN VALEA POPII



În zori, ca poterașii, din văi șirag ies plopii.
Ascult de la răscruce cu suflet de haiduc
Cum cucu-n codru verde mă cheamă să mă duc
S-opresc la drumul mare norocu-n Valea Popii.



Pe flori, ca pe-o velință, stau de la cîntători,
Pîndind cu ochii lacomi din răsăritul rumen
Cum soarele sosește rotund, ca un egumen,
Și numără pe ceruri mătănii de cocori.



Pe cînd în cale-i lungă se roagă la toți sfinții,
Eu îl dezbrac de raze sub frasin și anin.
În luminosul cîntec de cuc, mă însenin
Pe valea-ntineririi și a făgăduinții.



Dar cucul, pană sură, nu s-a-ndurat să stea.
- Cu-cu ! aci în vale... Cu-cu sub dealuri zboară...
- Cu-cu ! și iar îmi scapă în zări o primăvară...
- Cu-cu ! și mai departe, copilăria mea...

Poezia Cucul Din Valea Popii de Ion Pillat

CUCUL DIN VALEA POPII



În zori, ca poterașii, din văi șirag ies plopii.
Ascult de la răscruce cu suflet de haiduc
Cum cucu-n codru verde mă cheamă să mă duc
S-opresc la drumul mare norocu-n Valea Popii.



Pe flori, ca pe-o velință, stau de la cîntători,
Pîndind cu ochii lacomi din răsăritul rumen
Cum soarele sosește rotund, ca un egumen,
Și numără pe ceruri mătănii de cocori.



Pe cînd în cale-i lungă se roagă la toți sfinții,
Eu îl dezbrac de raze sub frasin și anin.
În luminosul cîntec de cuc, mă însenin
Pe valea-ntineririi și a făgăduinții.



Dar cucul, pană sură, nu s-a-ndurat să stea.
- Cu-cu ! aci în vale... Cu-cu sub dealuri zboară...
- Cu-cu ! și iar îmi scapă în zări o primăvară...
- Cu-cu ! și mai departe, copilăria mea...

Poezie Pădurea Din Valea Mare de Ion Pllat

PĂDUREA DIN VALEA MARE



O simți deodată toată, cu o cutremurare,
Cum stăpînește peste micimea ta de om,
Cum mii de trunchiuri albe și cu un singur dom
Fremătător - pădurea de fagi din Valea Mare.




Aicea omenirea te lasă pic cu pic :
Începi de traiu-ți silnic și strîmb să te desferici,
Înveți uimit, să intri în codri ca-n biserici
Și că mai sfînt pe lume nu poate fi nimic




Decît această pace în razele-nserării,
Cînd se tîrăsc, alături de netede tulpini,
Din arborii aievea alți arbori mai senini,
Sub frunzele cu glasul dumnezeiesc aș mării,




Și cînd, legîndu-ți pașii de cale, te-ai oprit
Sub fagii nalți, în templul adevărat al firii,
Ca un bolnav de suflet redat tămăduirii,
La jgheabul care curge cu șipot potolit.

Poezie Pădurea Din Valea Mare de Ion Pllat

PĂDUREA DIN VALEA MARE



O simți deodată toată, cu o cutremurare,
Cum stăpînește peste micimea ta de om,
Cum mii de trunchiuri albe și cu un singur dom
Fremătător - pădurea de fagi din Valea Mare.




Aicea omenirea te lasă pic cu pic :
Începi de traiu-ți silnic și strîmb să te desferici,
Înveți uimit, să intri în codri ca-n biserici
Și că mai sfînt pe lume nu poate fi nimic




Decît această pace în razele-nserării,
Cînd se tîrăsc, alături de netede tulpini,
Din arborii aievea alți arbori mai senini,
Sub frunzele cu glasul dumnezeiesc aș mării,




Și cînd, legîndu-ți pașii de cale, te-ai oprit
Sub fagii nalți, în templul adevărat al firii,
Ca un bolnav de suflet redat tămăduirii,
La jgheabul care curge cu șipot potolit.