Poezia Aci Sosi Pe Vremuri de Ion Pillat

ACI SOSI PE VREMURI


La casa amintirii cu-obloane și pridvor,
Păienjeni zăbrelină și poartă, și zăvor.


Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De cînd luptară-n codru și poteri, și haiduc.


În drumul lor spre zare îmbătrîniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.


Nerăbdător bunicul pîndise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.


Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină
Sări, subțire,-o fată în largă crinolină.


Privind cu ea sub lună cîmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.


Iar cînd deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spune Sburătorul de-un tînăr Eliad.


Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...
Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.


Și cum ședeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.


Dar ei, în clipa asta simțeau că-o să rămînă...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrînă...


Ce straniu lucru : vremea ! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ștersele portrete...


Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita...


Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu :
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.


Același drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dînsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.


Subțire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-însul amurgul se opri...


Și m-ai găsit, zîmbindu-mi, că prea naiv eram
Cînd ți-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes.


Iar cînd în noapte cîmpul fu lac întins sub lună
Și-am spus Balada lunei de Horia Furtună,


M-ai ascultat ăe gînduri, cu ochi de ametist,
Și ți-am părut romantic și poate simbolist.


Și cum ședeam... departe, un clopot a sunat
- Același poate - în turnul vechi din sat...


De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Poezia Aci Sosi Pe Vremuri de Ion Pillat

ACI SOSI PE VREMURI


La casa amintirii cu-obloane și pridvor,
Păienjeni zăbrelină și poartă, și zăvor.


Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De cînd luptară-n codru și poteri, și haiduc.


În drumul lor spre zare îmbătrîniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.


Nerăbdător bunicul pîndise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.


Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină
Sări, subțire,-o fată în largă crinolină.


Privind cu ea sub lună cîmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.


Iar cînd deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spune Sburătorul de-un tînăr Eliad.


Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...
Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.


Și cum ședeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.


Dar ei, în clipa asta simțeau că-o să rămînă...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrînă...


Ce straniu lucru : vremea ! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ștersele portrete...


Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita...


Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu :
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.


Același drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dînsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.


Subțire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-însul amurgul se opri...


Și m-ai găsit, zîmbindu-mi, că prea naiv eram
Cînd ți-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes.


Iar cînd în noapte cîmpul fu lac întins sub lună
Și-am spus Balada lunei de Horia Furtună,


M-ai ascultat ăe gînduri, cu ochi de ametist,
Și ți-am părut romantic și poate simbolist.


Și cum ședeam... departe, un clopot a sunat
- Același poate - în turnul vechi din sat...


De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Poezia Drum de Noapte de Ion Pillat

DRUM DE NOAPTE



Caleașcă, drum de noapte, păduri adînci de fag
Și prin frunzișe lună cernută-n ceață fină,
Poiene necosite de mult și miros vag
De flori de fîn în floare, de fagi și de sulfină...



În pace sufletească topindu-se, te-alină
Realitatea vremii pe al naturii prag,
Prin ce metempsicoză revăd obrazul drag
Al fetei de-atădată în albă crinolină !



Aceiași ochi sălbatici, aceleași zîmbet trist,
Din care făurisem a dorului povară,
Și eu același tînăr și palid bonjurist...



Cînd ea înfășurată în vălul de percal
Îmbălmăsat de vîntul pădurilor, în vară,
Visa la iarnă baluri la consulul muscal.

Poezia Drum de Noapte de Ion Pillat

DRUM DE NOAPTE



Caleașcă, drum de noapte, păduri adînci de fag
Și prin frunzișe lună cernută-n ceață fină,
Poiene necosite de mult și miros vag
De flori de fîn în floare, de fagi și de sulfină...



În pace sufletească topindu-se, te-alină
Realitatea vremii pe al naturii prag,
Prin ce metempsicoză revăd obrazul drag
Al fetei de-atădată în albă crinolină !



Aceiași ochi sălbatici, aceleași zîmbet trist,
Din care făurisem a dorului povară,
Și eu același tînăr și palid bonjurist...



Cînd ea înfășurată în vălul de percal
Îmbălmăsat de vîntul pădurilor, în vară,
Visa la iarnă baluri la consulul muscal.