ACI SOSI PE VREMURI
La casa amintirii cu-obloane și pridvor,
Păienjeni zăbrelină și poartă, și zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De cînd luptară-n codru și poteri, și haiduc.
În drumul lor spre zare îmbătrîniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdător bunicul pîndise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină
Sări, subțire,-o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună cîmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar cînd deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spune Sburătorul de-un tînăr Eliad.
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...
Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Și cum ședeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simțeau că-o să rămînă...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrînă...
Ce straniu lucru : vremea ! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ștersele portrete...
Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita...
Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu :
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.
Același drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dînsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subțire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-însul amurgul se opri...
Și m-ai găsit, zîmbindu-mi, că prea naiv eram
Cînd ți-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar cînd în noapte cîmpul fu lac întins sub lună
Și-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
M-ai ascultat ăe gînduri, cu ochi de ametist,
Și ți-am părut romantic și poate simbolist.
Și cum ședeam... departe, un clopot a sunat
- Același poate - în turnul vechi din sat...
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...