Poezia Toaca de Ion Pillat

TOACA


Pe curtea mînăstirii îmi deschid,
Ca peste visul sufletului, geamul.
Tăcerea e de piatră : un molid
Și-a-ncremenit în luna plină ramul.



Biserica de bîrne s-a-nchinat
La steaua cea dintîi, ca la icoană.
Un înger ca un nor îndepărtat,
Proptit de munți se roagă alb în strană.




Ce-i om s-a stins - ce-i sunet a murit...
Trăiește numai schitul și copacul.
Tăcerea cerului a ținut
Cu stele grele de oțel capacul...




 Dar clar o picătură a căzut,
Spărgînd oglinda timpului în două -
Și-ascult în piept și-aud în schitul mut
Mărgăritarele cum plouă.


E toaca ta ! A început să bată
Sub cer, prelung, cu inima deodată.

Poezia Toaca de Ion Pillat

TOACA


Pe curtea mînăstirii îmi deschid,
Ca peste visul sufletului, geamul.
Tăcerea e de piatră : un molid
Și-a-ncremenit în luna plină ramul.



Biserica de bîrne s-a-nchinat
La steaua cea dintîi, ca la icoană.
Un înger ca un nor îndepărtat,
Proptit de munți se roagă alb în strană.




Ce-i om s-a stins - ce-i sunet a murit...
Trăiește numai schitul și copacul.
Tăcerea cerului a ținut
Cu stele grele de oțel capacul...




 Dar clar o picătură a căzut,
Spărgînd oglinda timpului în două -
Și-ascult în piept și-aud în schitul mut
Mărgăritarele cum plouă.


E toaca ta ! A început să bată
Sub cer, prelung, cu inima deodată.

Poezia Spre Schit de Ion Pillat

SPRE SCHIT


Mesteacănii, în vînt, pe dealuri bat mătănii
La troița cu nori de aur învechit -
Poteca i-a lăsat pe marginea poenii
Și împletind lumini dă fuga pîn' la schit.



Egumentul de pe pridvor privește
La apele din stînci scăpînd argintul viu,
La turma, sus pe plai, ce iarba-n flăcări paște,
La omul, în amurg, pornit la drum tîrziu.




Clopotnița de lemn pîndește peste curpeni
Și clopotele vechi înalță glasuri mari
Să cheme prin păduri, cu sufletul în cumpeni,
Pe călătorul stînd la crucea din hotar...



Dar drumul povîrnit, la vale duce umbră
Cînd, pîlcuri, mieii albi pe culmi mai duc zăpezi -
De-acum e foșnet lung ce-a fost sclipiri de undă,
De-acum tu simți adînc ce nu mai poți să vezi.

Poezia Spre Schit de Ion Pillat

SPRE SCHIT


Mesteacănii, în vînt, pe dealuri bat mătănii
La troița cu nori de aur învechit -
Poteca i-a lăsat pe marginea poenii
Și împletind lumini dă fuga pîn' la schit.



Egumentul de pe pridvor privește
La apele din stînci scăpînd argintul viu,
La turma, sus pe plai, ce iarba-n flăcări paște,
La omul, în amurg, pornit la drum tîrziu.




Clopotnița de lemn pîndește peste curpeni
Și clopotele vechi înalță glasuri mari
Să cheme prin păduri, cu sufletul în cumpeni,
Pe călătorul stînd la crucea din hotar...



Dar drumul povîrnit, la vale duce umbră
Cînd, pîlcuri, mieii albi pe culmi mai duc zăpezi -
De-acum e foșnet lung ce-a fost sclipiri de undă,
De-acum tu simți adînc ce nu mai poți să vezi.