SPRE SCHIT
Mesteacănii, în vînt, pe dealuri bat mătănii
La troița cu nori de aur învechit -
Poteca i-a lăsat pe marginea poenii
Și împletind lumini dă fuga pîn' la schit.
Egumentul de pe pridvor privește
La apele din stînci scăpînd argintul viu,
La turma, sus pe plai, ce iarba-n flăcări paște,
La omul, în amurg, pornit la drum tîrziu.
Clopotnița de lemn pîndește peste curpeni
Și clopotele vechi înalță glasuri mari
Să cheme prin păduri, cu sufletul în cumpeni,
Pe călătorul stînd la crucea din hotar...
Dar drumul povîrnit, la vale duce umbră
Cînd, pîlcuri, mieii albi pe culmi mai duc zăpezi -
De-acum e foșnet lung ce-a fost sclipiri de undă,
De-acum tu simți adînc ce nu mai poți să vezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...