Poezia Bunavestire de Ion Pillat

BUNAVESTIRE



Țesea cuminte ca întodeauna
Maria borangicul la război,
Și cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întîi că intră luna,



Atît de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis -
Și s-a mirat ea : cine a deschis
Larg poarta ? - Cînd s-a ridicat să vază,




I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lîngă ea.
Și cum sfioasă, fata-l mîngîia,
Arhanghelul dezvăluindu-și felul,




Nu s-a temut, nu s-a ferit de dînsul
- Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunîndu-i : - ,,Te ascult”.
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.



Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfînt.
Dar a picat ca moartă la pămînt
Cînd îngerul cu trăsnet și cu tunet


A fulgerat, neașteptat, Bunavestire...

Poezia Bunavestire de Ion Pillat

BUNAVESTIRE



Țesea cuminte ca întodeauna
Maria borangicul la război,
Și cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întîi că intră luna,



Atît de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis -
Și s-a mirat ea : cine a deschis
Larg poarta ? - Cînd s-a ridicat să vază,




I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lîngă ea.
Și cum sfioasă, fata-l mîngîia,
Arhanghelul dezvăluindu-și felul,




Nu s-a temut, nu s-a ferit de dînsul
- Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunîndu-i : - ,,Te ascult”.
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.



Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfînt.
Dar a picat ca moartă la pămînt
Cînd îngerul cu trăsnet și cu tunet


A fulgerat, neașteptat, Bunavestire...

Poezia Juruirea de Ion Pillat

JURUIREA


Și dacă-a fost Sfîntă-Măria cea mică,
Să meargă la hram cu toți se ridică.


Și dacă-a fost ziua de toamnă senină,
Cînd urcă Negoiul pe zări de lumină,


Pe la drumul cu plopii foșnind frunza rară,
Părinții Măriei porniră în țară.


Fetița-n căruță ședea între ei -
Ca apa de șipot erau ochii ei.


Trecură o vale, și două, și șapte...
E noapte, și cerul e calea de lapte


Pe care se duce car mare și-oier -
Ioachime, schitul nu e nicăieri.


Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stînă.
Fetița adoarme cu capul pe mînă,


Și maică-sa țolul îl trage pe ea -
Maria acolo sfînt vis că visa.


Și, iată, prin frasini răsare lin luna...
Argintul din vis se lasă ca bruma.


Un schit se vestește, nou-nou, din pămînt,
Ca Sfînta-Măria să-i fie hram sfînt...


Și cum calcă fata cu frică-n altar,
În cer sună buciume peste hotar.


Și cum se închină smerit la icoane,
Toți îngerii Domnului cîntă în strane,

Poezia Juruirea de Ion Pillat

JURUIREA


Și dacă-a fost Sfîntă-Măria cea mică,
Să meargă la hram cu toți se ridică.


Și dacă-a fost ziua de toamnă senină,
Cînd urcă Negoiul pe zări de lumină,


Pe la drumul cu plopii foșnind frunza rară,
Părinții Măriei porniră în țară.


Fetița-n căruță ședea între ei -
Ca apa de șipot erau ochii ei.


Trecură o vale, și două, și șapte...
E noapte, și cerul e calea de lapte


Pe care se duce car mare și-oier -
Ioachime, schitul nu e nicăieri.


Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stînă.
Fetița adoarme cu capul pe mînă,


Și maică-sa țolul îl trage pe ea -
Maria acolo sfînt vis că visa.


Și, iată, prin frasini răsare lin luna...
Argintul din vis se lasă ca bruma.


Un schit se vestește, nou-nou, din pămînt,
Ca Sfînta-Măria să-i fie hram sfînt...


Și cum calcă fata cu frică-n altar,
În cer sună buciume peste hotar.


Și cum se închină smerit la icoane,
Toți îngerii Domnului cîntă în strane,