Poezia Bunavestire de Ion Pillat

BUNAVESTIRE



Țesea cuminte ca întodeauna
Maria borangicul la război,
Și cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întîi că intră luna,



Atît de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis -
Și s-a mirat ea : cine a deschis
Larg poarta ? - Cînd s-a ridicat să vază,




I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lîngă ea.
Și cum sfioasă, fata-l mîngîia,
Arhanghelul dezvăluindu-și felul,




Nu s-a temut, nu s-a ferit de dînsul
- Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunîndu-i : - ,,Te ascult”.
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.



Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfînt.
Dar a picat ca moartă la pămînt
Cînd îngerul cu trăsnet și cu tunet


A fulgerat, neașteptat, Bunavestire...

Poezia Juruirea de Ion Pillat

JURUIREA


Și dacă-a fost Sfîntă-Măria cea mică,
Să meargă la hram cu toți se ridică.


Și dacă-a fost ziua de toamnă senină,
Cînd urcă Negoiul pe zări de lumină,


Pe la drumul cu plopii foșnind frunza rară,
Părinții Măriei porniră în țară.


Fetița-n căruță ședea între ei -
Ca apa de șipot erau ochii ei.


Trecură o vale, și două, și șapte...
E noapte, și cerul e calea de lapte


Pe care se duce car mare și-oier -
Ioachime, schitul nu e nicăieri.


Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stînă.
Fetița adoarme cu capul pe mînă,


Și maică-sa țolul îl trage pe ea -
Maria acolo sfînt vis că visa.


Și, iată, prin frasini răsare lin luna...
Argintul din vis se lasă ca bruma.


Un schit se vestește, nou-nou, din pămînt,
Ca Sfînta-Măria să-i fie hram sfînt...


Și cum calcă fata cu frică-n altar,
În cer sună buciume peste hotar.


Și cum se închină smerit la icoane,
Toți îngerii Domnului cîntă în strane,

Poezia Copilăria de Ion Pillat

COPILĂRIA



Cine să ghicească taina ? Cin' să creadă
Că-n fetița cu opinci și cu opreg,
Maica Domnului se va ivi odată...
Nici părinții ei, privind-o, nu-nțeleg.




Mieii tatălui îi paște pe toloacă,
Duhul sfînt ca un porumb îi stă pe mîni,
Și pe cînd copii satului se joacă,
Clopote îi sună deara în fîntîni.




Îngerii o țin cu basme lîngă vatră,
Beau cu dînsa spuma laptelui din blid.
Aripi zboară de se mișcă-n prag o piatră
Sau argații poarta mare de-o deschid.




Spun vecinii : - ,,Ioachime, fii de pază,
Că-ți bolește fata mică de-un deochi”...
Dar un orb în fața ei îngenunchează
Și se roagă și pricepe fără ochi.

Poezia Nașterea de Ion Pillat

NAȘTEREA



N-au fost măslini, nici dafini, nici smochini...
Pămîntul sfînt nu e al Galileii
La noi e Nazaretul. Ioachim
De pe pridvor privește Rîul Doamnei,



Stă moșul alb în portul de la țară,
Dar sufletul într-însul e catran,
Căci Domnul n-a voit copii să aibă
Și oamenii cu rîs l-au judecat.



Stă Ioachim și-n sufletu-i se roagă
Ca-ntr-un pustiu de piatră și nisip.
Închină Domnului viață dreaptă,
Jertfește ce-a arat și ce-a sădit.



Cu furca-n brîu mergi, Ano, în livadă
Să-ți pască pomișorii albi din mîni
Ca miei priori născuți în primăvară,
Plîngînd că nu ești mamă, să-i mîngîi.



Sub un mălin în floare te așază -
Un cuib de granguri cîntă pe un ram.
Te roagă, Ano, Domnului, căci iată
De-o floare pomu-n rai s-a scuturat.



Prin nori de-argint petala se pogoară ;
Cu umbra-n cruce cade un lăstun -
Și casa ta, Ioachime, e albă
De binecuvîntarea unui prunc.