Poezia Iosif Teslarul de Ion Pillat

IOSIF TESLARUL



Ea îl privea cum mînuia rindeaua
Pe blăni de brad. Cioplit și el în lemn,
Nu bănuia teslarul că în greaua
Penumbră-a candelii cu undelemn,



Maria sta păzind întruchiparea
Lui Dumnezeu în trupul ei curat.
Dar cum, mărită, flacăra în para
Luminii-i da obrazu-adevărat,



Iosif, ștergînd năuc sudoarea frunții,
A ridicat în blestem pumni semeți -
Cînd, iată, cu un pas ce mișcă munții,
Lăsînd icoana goală pe pereți,



Un înger coborî : același - din Vestire.
Maria însă nu-l mai cunoscu.
Văzîndu-l, omul își veni în fire
Și se sfii și parcă pricepu.

Poezia Iosif Teslarul de Ion Pillat

IOSIF TESLARUL



Ea îl privea cum mînuia rindeaua
Pe blăni de brad. Cioplit și el în lemn,
Nu bănuia teslarul că în greaua
Penumbră-a candelii cu undelemn,



Maria sta păzind întruchiparea
Lui Dumnezeu în trupul ei curat.
Dar cum, mărită, flacăra în para
Luminii-i da obrazu-adevărat,



Iosif, ștergînd năuc sudoarea frunții,
A ridicat în blestem pumni semeți -
Cînd, iată, cu un pas ce mișcă munții,
Lăsînd icoana goală pe pereți,



Un înger coborî : același - din Vestire.
Maria însă nu-l mai cunoscu.
Văzîndu-l, omul își veni în fire
Și se sfii și parcă pricepu.

Poezia Bunavestire de Ion Pillat

BUNAVESTIRE



Țesea cuminte ca întodeauna
Maria borangicul la război,
Și cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întîi că intră luna,



Atît de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis -
Și s-a mirat ea : cine a deschis
Larg poarta ? - Cînd s-a ridicat să vază,




I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lîngă ea.
Și cum sfioasă, fata-l mîngîia,
Arhanghelul dezvăluindu-și felul,




Nu s-a temut, nu s-a ferit de dînsul
- Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunîndu-i : - ,,Te ascult”.
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.



Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfînt.
Dar a picat ca moartă la pămînt
Cînd îngerul cu trăsnet și cu tunet


A fulgerat, neașteptat, Bunavestire...

Poezia Bunavestire de Ion Pillat

BUNAVESTIRE



Țesea cuminte ca întodeauna
Maria borangicul la război,
Și cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întîi că intră luna,



Atît de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis -
Și s-a mirat ea : cine a deschis
Larg poarta ? - Cînd s-a ridicat să vază,




I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lîngă ea.
Și cum sfioasă, fata-l mîngîia,
Arhanghelul dezvăluindu-și felul,




Nu s-a temut, nu s-a ferit de dînsul
- Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunîndu-i : - ,,Te ascult”.
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.



Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfînt.
Dar a picat ca moartă la pămînt
Cînd îngerul cu trăsnet și cu tunet


A fulgerat, neașteptat, Bunavestire...