Poezia Biserica de Altădată de Ion Pillat

BISERICA DE ALTĂDATĂ



Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale
Cu zarzări din curtea veche și năpădită de urzici,
Sub coperiș lăsat pe-o rînă, la margine de mahalale,
Sub turnul mîngîiat în aripi de raze și de rîndunici...




Cu chipul șters în zugrăveală : Matei și Marcu, Ion și Luca,
Evangheliștii de pe vremuri, tuspatru, predică-n pustiu -
Amurgul doar și toamna, singuri, dau să pătrundă prin uluca
Grădinii Domnului, pe care azi credincioșii n-o mai știu...




Biserică de altădată, din nou primește să-ți calc pragul
Ca-n noaptea primăverii mele cu zarzării-nfloriți pe cer.
În somnul veșnic bunu-ți preot de mult și-a lepădat toiagul
Și întru Domnului, odihnește bătrînul său paracliser.



Stau singur în amurg de toamnă azi, singur eu cu patimi multe-
Și nimeni nu mai toacă seară suflet și prin mahala,
Nu-i nimeni să se roage-n tindă, și taina nimeni s-o asculte
Și la icoane să aprindă sfînt lîngă sfînt, stea lîngă stea.

Poezia Biserica de Altădată de Ion Pillat

BISERICA DE ALTĂDATĂ



Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale
Cu zarzări din curtea veche și năpădită de urzici,
Sub coperiș lăsat pe-o rînă, la margine de mahalale,
Sub turnul mîngîiat în aripi de raze și de rîndunici...




Cu chipul șters în zugrăveală : Matei și Marcu, Ion și Luca,
Evangheliștii de pe vremuri, tuspatru, predică-n pustiu -
Amurgul doar și toamna, singuri, dau să pătrundă prin uluca
Grădinii Domnului, pe care azi credincioșii n-o mai știu...




Biserică de altădată, din nou primește să-ți calc pragul
Ca-n noaptea primăverii mele cu zarzării-nfloriți pe cer.
În somnul veșnic bunu-ți preot de mult și-a lepădat toiagul
Și întru Domnului, odihnește bătrînul său paracliser.



Stau singur în amurg de toamnă azi, singur eu cu patimi multe-
Și nimeni nu mai toacă seară suflet și prin mahala,
Nu-i nimeni să se roage-n tindă, și taina nimeni s-o asculte
Și la icoane să aprindă sfînt lîngă sfînt, stea lîngă stea.

Poezia Monahul la Capre de Ion Pillat

MONAHUL LA CAPRE



A fluierat un tren departe,-n vale -
De-aci la el ce ce multe veacuri sînt !
Sub munte, unde schitul se prăvale,
O toacă sună și-a tăcut în vînt.



Atîta tot - pe cerul nalt ereții
Cunună torc din zbor nemișcat
Poienii ce atîrnă pe pereții
De stînci tăiate-n piscul detunat.



Monahul roș la capre stă de pază,
Sălbăticit, slăbit de-așa pustiu -
Singurătatea singură-l veghează,
Dihăniile din codru de-l mai știu...



Și-acum cînd umbre pe furiș, în taină,
Lungesc pe jos copac lîngă copac,
Vin caprele, se freacă de-a lui haină
Ca de-un gorun cu coajă de șiac.



Prin sfeșnice domnești de flori de nalbă
Zărește satul, casa cu livezi,
Și fata albă ca o iadă albă,
Și ochii-i verzi ca firul ierbii verzi...



Și mîna aspră mîngîie alene
Blănița iedei și se pierde-n ea -
Și parcă muierește ard sub gene
Priviri viclene ca ispita grea.



Dar țapul negru și bărbos, deoparte,
Chiorîș aprinde galben ochi de drac -
Pe cînd mesteacăni albi, ca într-o carte
De basme, din penumbră se desfac,



Răsar - arhangheli mari - prin amurgire
Cu aripă și sabie de foc,
Pe cînd monahul cel ieșit din fire
Ca la icoană bîjbîie pe loc.

Poezia Monahul la Capre de Ion Pillat

MONAHUL LA CAPRE



A fluierat un tren departe,-n vale -
De-aci la el ce ce multe veacuri sînt !
Sub munte, unde schitul se prăvale,
O toacă sună și-a tăcut în vînt.



Atîta tot - pe cerul nalt ereții
Cunună torc din zbor nemișcat
Poienii ce atîrnă pe pereții
De stînci tăiate-n piscul detunat.



Monahul roș la capre stă de pază,
Sălbăticit, slăbit de-așa pustiu -
Singurătatea singură-l veghează,
Dihăniile din codru de-l mai știu...



Și-acum cînd umbre pe furiș, în taină,
Lungesc pe jos copac lîngă copac,
Vin caprele, se freacă de-a lui haină
Ca de-un gorun cu coajă de șiac.



Prin sfeșnice domnești de flori de nalbă
Zărește satul, casa cu livezi,
Și fata albă ca o iadă albă,
Și ochii-i verzi ca firul ierbii verzi...



Și mîna aspră mîngîie alene
Blănița iedei și se pierde-n ea -
Și parcă muierește ard sub gene
Priviri viclene ca ispita grea.



Dar țapul negru și bărbos, deoparte,
Chiorîș aprinde galben ochi de drac -
Pe cînd mesteacăni albi, ca într-o carte
De basme, din penumbră se desfac,



Răsar - arhangheli mari - prin amurgire
Cu aripă și sabie de foc,
Pe cînd monahul cel ieșit din fire
Ca la icoană bîjbîie pe loc.