Poezia Despărțirea de Ion Pillat

DESPĂRȚIREA




Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mînca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.



Încununat sta fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini,
Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează
- Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin.



Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul...
Și pită aurită îi scoate din cuptor -
Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul,
Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori,



Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă -
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.

Poezia Despărțirea de Ion Pillat

DESPĂRȚIREA




Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mînca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.



Încununat sta fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini,
Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează
- Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin.



Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul...
Și pită aurită îi scoate din cuptor -
Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul,
Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori,



Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă -
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.

Poezia Bejenia de Ion Pillat

BEJENIA



N-auzi pe vale scîrțîit de cară ?
Nu vezi în zare peste sate fumul ?
Intrară, bade, turcii iar în țară,
La munte fug rumânii cu duiumul.



Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii,
Omoară mamele și taie pruncii...
Dar la răscruci, de lași poteca luncii
Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii,



Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-și opresc aci hotarul,
La șipotul cu apă nencepută
Au poposit. - Despriponit, măgarul,



Blegind urechea blîndă, se apleacă
Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt -
Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt,
Iosif Întinde mămăligă seacă.



Ce greu, ce lung e drumul de bejenie !
Vrea Domnul să le mîntuie aleanul :
Le-a hotărît ca o blagoslovenie
Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.

Poezia Bejenia de Ion Pillat

BEJENIA



N-auzi pe vale scîrțîit de cară ?
Nu vezi în zare peste sate fumul ?
Intrară, bade, turcii iar în țară,
La munte fug rumânii cu duiumul.



Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii,
Omoară mamele și taie pruncii...
Dar la răscruci, de lași poteca luncii
Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii,



Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-și opresc aci hotarul,
La șipotul cu apă nencepută
Au poposit. - Despriponit, măgarul,



Blegind urechea blîndă, se apleacă
Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt -
Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt,
Iosif Întinde mămăligă seacă.



Ce greu, ce lung e drumul de bejenie !
Vrea Domnul să le mîntuie aleanul :
Le-a hotărît ca o blagoslovenie
Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.