Poezia Bile Și Cercuri de Marin Sorescu

Jonglerul din circ mi-e tată,
A fost chemat urgent pînă-n noapte
Și m-a lăsat pe mine
Să-i țin locul.



Tot ce vezi în jur
Nu-s decît bile și cercuri,
Mi-a spus, ține bine minte :
Bile și cercuri.



Copacii sînt niște cercuri verzi,
Trebuie să-i învîrți pe mînă repede, repede,
Ca să nu-și piardă dintr-o dată
Toate frunzele.



Norii sînt cercuri albastre,
Îi învîrți cu vîrful piciorului
Și cu o mișcare a inimii.
Și femeile sînt niște cercuri,
Trebuie intercalate frumos
Între nori și fum.




Cît privește bilele,
Ai grijă să nu-ți scape cea roșie,
Că rămîi în întuneric,
Și nu arunca prea departe bila neagră
De care tot neamul nostru
E legat prin jurămînt.




Jocul e amuzant,
Stăpînesc cum pot
Lumea de bile și cercuri,
Dar, uite, e foarte tîrziu
Și jonglerul tată
Nu se mai întoarce.

Poezia Bile Și Cercuri de Marin Sorescu

Jonglerul din circ mi-e tată,
A fost chemat urgent pînă-n noapte
Și m-a lăsat pe mine
Să-i țin locul.



Tot ce vezi în jur
Nu-s decît bile și cercuri,
Mi-a spus, ține bine minte :
Bile și cercuri.



Copacii sînt niște cercuri verzi,
Trebuie să-i învîrți pe mînă repede, repede,
Ca să nu-și piardă dintr-o dată
Toate frunzele.



Norii sînt cercuri albastre,
Îi învîrți cu vîrful piciorului
Și cu o mișcare a inimii.
Și femeile sînt niște cercuri,
Trebuie intercalate frumos
Între nori și fum.




Cît privește bilele,
Ai grijă să nu-ți scape cea roșie,
Că rămîi în întuneric,
Și nu arunca prea departe bila neagră
De care tot neamul nostru
E legat prin jurămînt.




Jocul e amuzant,
Stăpînesc cum pot
Lumea de bile și cercuri,
Dar, uite, e foarte tîrziu
Și jonglerul tată
Nu se mai întoarce.

Poezia Lansare de Marin Sorescu

LANSARE



Azi o pînză de nor,
Mîine catargul unui drum,
Mi-am costruit singur o corabie.



Cînd a fost gata am luat-o în spate
Și-am început să-i caut o apă
Pe seama ei.



Am mers așa pînă cînd un pescăruș
I-a murit de provă,
Ca o sticlă de șampanie.



Atunci am intrat în mare
Pînă la glezne, pînă la brîu,
Tot mai greu mă apăsa dorul ei
De valuri.



Cînd nu m-am mai văzut deloc,
Corabia a început deodată
Să meargă singură.



O, chiar dacă mă adîncesc
Cu fiecare pas,
Și acum tot eu o duc,
Mergînd pe fundul mării, tăcut,
Cu amîndouă mîinile ridicate
Deasupra capului.

Poezia Lansare de Marin Sorescu

LANSARE



Azi o pînză de nor,
Mîine catargul unui drum,
Mi-am costruit singur o corabie.



Cînd a fost gata am luat-o în spate
Și-am început să-i caut o apă
Pe seama ei.



Am mers așa pînă cînd un pescăruș
I-a murit de provă,
Ca o sticlă de șampanie.



Atunci am intrat în mare
Pînă la glezne, pînă la brîu,
Tot mai greu mă apăsa dorul ei
De valuri.



Cînd nu m-am mai văzut deloc,
Corabia a început deodată
Să meargă singură.



O, chiar dacă mă adîncesc
Cu fiecare pas,
Și acum tot eu o duc,
Mergînd pe fundul mării, tăcut,
Cu amîndouă mîinile ridicate
Deasupra capului.