Poezia Gîndurile Unui Mort de Lucian Blaga

GÎNDURILE UNUI MORT


De mînă-aș prinde timpul ca să-i pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt ?
Mai curg aceleași stele peste fruntea lui în stoluri
și din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri ?


 Tu inimă ești liniștită-acum !
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineață
și-o suferință veche-n orișice amurg ?
O zi ?
sau poate veacuri ?


Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aș întinde mîna și le-aș strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.


Gîndul meu și veșnicia seamănă
ca niște gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei ?


Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie pașii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă și ea
de sute și de mii de ani ?
Să fie pașii mici și guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
și niște fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt,
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine ?

Poezia Gîndurile Unui Mort de Lucian Blaga

GÎNDURILE UNUI MORT


De mînă-aș prinde timpul ca să-i pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt ?
Mai curg aceleași stele peste fruntea lui în stoluri
și din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri ?


 Tu inimă ești liniștită-acum !
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineață
și-o suferință veche-n orișice amurg ?
O zi ?
sau poate veacuri ?


Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aș întinde mîna și le-aș strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.


Gîndul meu și veșnicia seamănă
ca niște gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei ?


Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie pașii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă și ea
de sute și de mii de ani ?
Să fie pașii mici și guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
și niște fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt,
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine ?

Poezia Leagănul de Lucian Blaga

LEAGĂNUL


Eram așa de obosit
și sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.


Pe dealuri zorile ăși deschideau pleoapele
și ochii înrișiți de neodihnă.


Pierdut - m-am întrebat :
Soare,
cum mai simți nebuna bucurie
de-a răsări ?


Și-n dimineața-aceea fără somn
cum colindăm cu pași de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-și șeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.


L-am privit cu gîndul larg deschis.
Era leagănul,
în care-o mînă-mbătrînită azi de soarta mea
mi-a legănat
întîiul somn și poate-ntîiul vis.


Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet, încet,
trecutul ca un orb
și fără să-nțeleg de ce
m-am prăbușit
și-n hohote
am început să plîng deasupra leagănului meu.


Eram așa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinerețe
și de rîs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrîn
cu mînile pe mine însumi
- ca prunc.

Poezia Leagănul de Lucian Blaga

LEAGĂNUL


Eram așa de obosit
și sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.


Pe dealuri zorile ăși deschideau pleoapele
și ochii înrișiți de neodihnă.


Pierdut - m-am întrebat :
Soare,
cum mai simți nebuna bucurie
de-a răsări ?


Și-n dimineața-aceea fără somn
cum colindăm cu pași de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-și șeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.


L-am privit cu gîndul larg deschis.
Era leagănul,
în care-o mînă-mbătrînită azi de soarta mea
mi-a legănat
întîiul somn și poate-ntîiul vis.


Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet, încet,
trecutul ca un orb
și fără să-nțeleg de ce
m-am prăbușit
și-n hohote
am început să plîng deasupra leagănului meu.


Eram așa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinerețe
și de rîs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrîn
cu mînile pe mine însumi
- ca prunc.