Poezia Heraclit Lîngă Lac de Lucian Blaga

HERACLIT LÎNGĂ LAC



Lîngă ape verzi s-adună cărările.
Sunt liniștit pe-aici, grele și părăsite de om.
Taci cîne, care-ncerci vîntul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plîngînd să-și îngroape fețele-n cenușa lor.




Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, cînd vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci ?




Pașii mei răsună în umbră,
parc-ar fi niște roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răgușit de bătrînețe glasul izvorului !


Orice ridicare a mînii
nu e decît o îndoială mai mult.


Durerile se cer
spre taina joasă a țărînii.


Spini azvîrl de pe țărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.

Poezia Heraclit Lîngă Lac de Lucian Blaga

HERACLIT LÎNGĂ LAC



Lîngă ape verzi s-adună cărările.
Sunt liniștit pe-aici, grele și părăsite de om.
Taci cîne, care-ncerci vîntul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plîngînd să-și îngroape fețele-n cenușa lor.




Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, cînd vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci ?




Pașii mei răsună în umbră,
parc-ar fi niște roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răgușit de bătrînețe glasul izvorului !


Orice ridicare a mînii
nu e decît o îndoială mai mult.


Durerile se cer
spre taina joasă a țărînii.


Spini azvîrl de pe țărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.

Poezia Înviere de Toate Zilele de Lucian Blaga

ÎNVIERE DE TOATE ZILELE



O înviere e pretutindeni, pe drum
și-n lumina deșteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, și sunt împăcat
ca fîntînile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică și tu peste mine mîna ta dreaptă.



Astăzi n-o să mai cert nicio ființă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii ?
Rugăciunea de-atîtea ori începută
mi se sfîrșește și zic :
Tată, te iert că-n adînc,
m-ai semănat între brazdele lumii.



Ziua vine ca o dreptate făcută pămîntului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe cîmp de sfînții trecutului.

Poezia Înviere de Toate Zilele de Lucian Blaga

ÎNVIERE DE TOATE ZILELE



O înviere e pretutindeni, pe drum
și-n lumina deșteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, și sunt împăcat
ca fîntînile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică și tu peste mine mîna ta dreaptă.



Astăzi n-o să mai cert nicio ființă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii ?
Rugăciunea de-atîtea ori începută
mi se sfîrșește și zic :
Tată, te iert că-n adînc,
m-ai semănat între brazdele lumii.



Ziua vine ca o dreptate făcută pămîntului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe cîmp de sfînții trecutului.