Poezia Veac de Lucian Blaga

VEAC



Umblă mașinile subpămîntești. În nevăzut peste turnuri
întercontinentale zvonuri electrice.
De pe case antenele pipăie spații
cu alte graiuri și alte vești.



Semnale se-ncrucișează albastre prin străzi.
În teatre strigă luminile, se exaltă libertățile insului.
Se profețesc prăbușirile, sfîrșesc în sînge cuvintele.
Undeva se trage la sorți cămașa învinsului.



Arhanghelii sosiți să pedepsească orașul
s-au rătăcit baruri cu penele arse.
Danțatoarea albă le trece prin sînge, rîzînd s-a oprit
pe-un vîrf de picior ca pe-o sticlă întoarsă.



Dar sus, la o mie de metri-nălțime, spre răsărit
stelele își spun povești prin cetini de brazi
și-n miez de noapte rîtul mistreților
deschide izvoarele.

Poezia Veac de Lucian Blaga

VEAC



Umblă mașinile subpămîntești. În nevăzut peste turnuri
întercontinentale zvonuri electrice.
De pe case antenele pipăie spații
cu alte graiuri și alte vești.



Semnale se-ncrucișează albastre prin străzi.
În teatre strigă luminile, se exaltă libertățile insului.
Se profețesc prăbușirile, sfîrșesc în sînge cuvintele.
Undeva se trage la sorți cămașa învinsului.



Arhanghelii sosiți să pedepsească orașul
s-au rătăcit baruri cu penele arse.
Danțatoarea albă le trece prin sînge, rîzînd s-a oprit
pe-un vîrf de picior ca pe-o sticlă întoarsă.



Dar sus, la o mie de metri-nălțime, spre răsărit
stelele își spun povești prin cetini de brazi
și-n miez de noapte rîtul mistreților
deschide izvoarele.

Poezia Tristețe Metafizică de Lucian Blaga

TRISTEȚE METAFIZICĂ



În porturi deschise spre taina marilor ape
am cîntat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visînd corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinși în zale cănite
am ridicat poduri de oțel
peste rîuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adînci,
și orice pod se arcuia
trecîndu-ne parcă pe un tărîm de legendă cu el.




Am zăbovit îndelung între stînci
lîngă sfînți bătrîni ca ghicitorile țării,
și-am așteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spații de seară.
Cu toți și cu toate
m-am zvîrcolit pe drumuri, pe țărmuri,
între mașini și-n biserici.
Lîngă fîntîni fără fund
mi-am deschis ochiul cunoașterii.



M-am rugat cu muncitorii în zdrențe,
am visat lîngă oi cu ciobanii
și-am așteptat în prăpăstii cu sfinții.
Acum mă aplec în lumină
și plîng în tîrziile rămășițe
ale stelei pe care umblăm.



Cu toată creatura
mi-am ridicat în vînturi rănile
și-am așteptat : oh, nici o minune nu se-mplinește.
Nu se-mplinește, nu se-mplinește !
Și totuși cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua și focul.
Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.

Poezia Tristețe Metafizică de Lucian Blaga

TRISTEȚE METAFIZICĂ



În porturi deschise spre taina marilor ape
am cîntat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visînd corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinși în zale cănite
am ridicat poduri de oțel
peste rîuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adînci,
și orice pod se arcuia
trecîndu-ne parcă pe un tărîm de legendă cu el.




Am zăbovit îndelung între stînci
lîngă sfînți bătrîni ca ghicitorile țării,
și-am așteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spații de seară.
Cu toți și cu toate
m-am zvîrcolit pe drumuri, pe țărmuri,
între mașini și-n biserici.
Lîngă fîntîni fără fund
mi-am deschis ochiul cunoașterii.



M-am rugat cu muncitorii în zdrențe,
am visat lîngă oi cu ciobanii
și-am așteptat în prăpăstii cu sfinții.
Acum mă aplec în lumină
și plîng în tîrziile rămășițe
ale stelei pe care umblăm.



Cu toată creatura
mi-am ridicat în vînturi rănile
și-am așteptat : oh, nici o minune nu se-mplinește.
Nu se-mplinește, nu se-mplinește !
Și totuși cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua și focul.
Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.