TRISTEȚE METAFIZICĂ
În porturi deschise spre taina marilor ape
am cîntat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visînd corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinși în zale cănite
am ridicat poduri de oțel
peste rîuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adînci,
și orice pod se arcuia
trecîndu-ne parcă pe un tărîm de legendă cu el.
Am zăbovit îndelung între stînci
lîngă sfînți bătrîni ca ghicitorile țării,
și-am așteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spații de seară.
Cu toți și cu toate
m-am zvîrcolit pe drumuri, pe țărmuri,
între mașini și-n biserici.
Lîngă fîntîni fără fund
mi-am deschis ochiul cunoașterii.
M-am rugat cu muncitorii în zdrențe,
am visat lîngă oi cu ciobanii
și-am așteptat în prăpăstii cu sfinții.
Acum mă aplec în lumină
și plîng în tîrziile rămășițe
ale stelei pe care umblăm.
Cu toată creatura
mi-am ridicat în vînturi rănile
și-am așteptat : oh, nici o minune nu se-mplinește.
Nu se-mplinește, nu se-mplinește !
Și totuși cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua și focul.
Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...