SAT NATAL ( Lui Ion Pillat )
După douăzeci de ani trec iarăși pe-aceleași uliți
unde-am fost prietenul mic al țărînii din sat.
Port acum în mine febra eternității,
negru prundiș, eres vinovat.
Nimeni nu mă cunoaște. Vîntul, el singur, sau plopul
de aur. Plop înălțat de-un fir nevăzut asemenea fusului.
Nedumerit turnul se va uita două ore în urma mea
pînă m-oi pierde din nou subt dunga apusului.
Totul cît de schimbat ! Casele toate sunt mult mai mici
decît le-a crescut amintirea.
Lumina bate altfel în zid, apele altfel în țărm.
Porți se deschid să-și arate uimirea.
Dar de ce m-am întors ? Lamura duhului nu s-a ales,
ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit
încă nu a bătut. Ceasul așteaptă
subt ceruri cari încă nu s-au clădit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...