miercuri, 12 august 2015

Fabula Medicii de La Fontaine





MEDICII



Un pacient chemase, lovit de-o boală grea,
un medic - Piază-Bună - și altul - Piază-Rea.
Firește, Piază-Bună se laudă că-l scapă.
iar Piază-Rea îl și vedea în groapă.
Azi ,,Ia un hap !” și mîine ,,Fără hap !”, -
rețetele se cam băteau în cap.
Cînd pe tipsia vieții, cînd în găvanul gropii,
a dat pînă la urmă, bolnavul ortul popii.
- ,,Vezi c-a murit așa cum i-am prezis ?”
- ,,Ar fi trăit, de lua ce i-am prescris !”







Fabula Întîmplarea și Copilul de La Fontaine




ÎNTÎMPLAREA ȘI COPILUL



Pe ghizdurile unui puț adînc,
dormea un țînc,
c-așa-s mai totdeauna ei,
poznașii ăștia mititei :
cînd le cășună să se culce,
li-l pretutindeni somnul dulce !
Cum însuși Întîmplarea venea pe drum, din sus,
a deșteptat, blajină, copilul și i-a spus :
- ,,De data asta, puștiule, te scap,
dar, vezi, mai bagă-ți mințile în cap !
Cum ți-a venit, așa, ideea asta ?...
De-ai fi căzut în puț, cumva,
pe mine aruncau ai săi năpasta,
cînd n-ar fi fost decît din vina ta.
Vezi, fii cu ochii-n patru, copile, de acum !”
mai spune Întîmplarea și își văzu de drum.



Așa-s mai toți copiii, însă las' că
nici cei în toată firea nu-s mai breji :

cînd umblă-ncoa' și-ncolo gură-cască
și dulcea nepăsarea-i prinde-n mreji,
atîtea ,,ghinioane” pot să-i pască.
Chiar de-s neghiobi, nechibzuiți, sau nu-s în stare,
aruncă vina numai pe-Ntîmplare.





Fabula Plugarul și Copiii Săi de La Fontaine




PLUGARUL ȘI COPIII SĂI


Munciți, copii, căci munca-i un izvor
de bogății, în calea tuturor !


Cînd s-a văzut Plugarul la capătul vieții,
chematu-și-a în taină, în preajma lui, băieții,
și i-a povățuit, trăgînd să moară :
- ,,Nu-nstrăinați pămîntul, că-n el e o comoară,
dar nu știu, din păcate, anume unde-o fi.
Arați adînc tot adînc săpați,
o palmă de pămînt să nu lăsați
nerăscolită, și o veți găsi !...”
Și cum s-a stins bătrînul, nerăbdători, feciorii,
ținîndu-și legămîntul,
au răscolit pămîntul
cu sape, cu hîrlețe, pe urmele comorii.
Bani n-au găsit, așa cum au dorit
dat plaiurile, țărina și lunca,
prin rodul lor sporit i-au lămurit
că nu-i comoară mai de preț ca munca.





Fabula Satirul și Drumețul de La Fontaine



SATIRUL ȘI DRUMEȚUL


Mînuind ca niște meșteri
lingurile, căscăui,
în adîncul unei peșteri
un Satir și toți ai lui,


dintr-o strachină mai mare
jos, pe iarbă, se îndoapă,
cu o poftă de mîncare
de să-ți lase gura apă.


Dus de-o ploaie nemiloasă,
un drumeț cu traista-n băț
nimeri la ei la masă
și-l poftiră la ospăț.


Fără să mai pregete
( căci era pe la amiază )
el își suflă-n degete
și la masă se așează.


E grozavă o fiertură
pe un timp așa urît !
Duce lingura la gură,
suflă-n ciorbă, cît de cît.


- ,,Și în palme și în ciorbă,
au de ce-ai suflat cu gura ?”
- ,,Vrînd să le-ncălzesc, nici vorbă,
și să mai răcesc fiertura !”


- ,,Păi, atunci, îți vezi de drum !
Nici prin gînd măcar nu-mi trece
să-nnoptez c-un căpcăun
care suflă cald și rece...”