Cocarcinogenii și Promotorii

COCARCINOGENII ȘI PROMOTORII


1.Cocarcinogenii

Sunt substanțe care nu sînt carcinogene, dar care dacă se
administrează în asociație cu o doză necarcinogenă
dintr-un carcinogen cunoscut, potențează efectul celui
din urmă și au ca efect o creștere a frecvenței apariției
tumorilor.


2.Promotorii
În unele date din literatură sînt sinonimi cu agenții cocarcinogeni
sînt substanțe care favorizează prin adăugarea repetată ( condiție
obligatorie ) după administrarea carcinogenului ( denumit de fapt
și inițiator, pentru că produce lezarea ADN, care reprezintă etapa
de inițiere a celulei, fără însă a determina caracterului malign al ei ),
transformarea celulelor inițiate în celule maligne.
Această fază, lentă de obicei, caracterizată prin apariția de fenotipuri
specifice ( genetice, biochimice, imunologice, etc ) este considerată
faza de promovare ( sau de promoție ) în modelul cunoscut al cancerizării
în două etape.
Promoția în comparație cu inițierea, prima etapă a cancerizării, s-a
demonstrat a fi reversibilă.
Trebuie subliniată diferența dintre agentul cocarcinogen și agentul
promotor, care constă în faptul că primul agent trebuie administrat
asociat în același moment cu carcinogenul, fiind suficientă o
singură aplicație, în timp ce în cazul celui de-ai doile agent, administrarea
trebuie să se facă după aplicarea carcinogenului, iar repetarea aplicării
lui este obligatorie.
Cocarcinogenul acționează concomitent cu carcinogenul, iar promotorul
numai după ce inițierea s-a produs, avînt efect chiar și la perioade fiarte
lungi după ce inițierea celulei a avut loc.
Există însă și carcinogeni compleți, cum ar fi benzo(a)pirenul (BaP),
care induc tumori fără necesitatea asocierii unor substanțe cu acțiune promotoare.

Cocarcinogenii și Promotorii

COCARCINOGENII ȘI PROMOTORII


1.Cocarcinogenii

Sunt substanțe care nu sînt carcinogene, dar care dacă se
administrează în asociație cu o doză necarcinogenă
dintr-un carcinogen cunoscut, potențează efectul celui
din urmă și au ca efect o creștere a frecvenței apariției
tumorilor.


2.Promotorii
În unele date din literatură sînt sinonimi cu agenții cocarcinogeni
sînt substanțe care favorizează prin adăugarea repetată ( condiție
obligatorie ) după administrarea carcinogenului ( denumit de fapt
și inițiator, pentru că produce lezarea ADN, care reprezintă etapa
de inițiere a celulei, fără însă a determina caracterului malign al ei ),
transformarea celulelor inițiate în celule maligne.
Această fază, lentă de obicei, caracterizată prin apariția de fenotipuri
specifice ( genetice, biochimice, imunologice, etc ) este considerată
faza de promovare ( sau de promoție ) în modelul cunoscut al cancerizării
în două etape.
Promoția în comparație cu inițierea, prima etapă a cancerizării, s-a
demonstrat a fi reversibilă.
Trebuie subliniată diferența dintre agentul cocarcinogen și agentul
promotor, care constă în faptul că primul agent trebuie administrat
asociat în același moment cu carcinogenul, fiind suficientă o
singură aplicație, în timp ce în cazul celui de-ai doile agent, administrarea
trebuie să se facă după aplicarea carcinogenului, iar repetarea aplicării
lui este obligatorie.
Cocarcinogenul acționează concomitent cu carcinogenul, iar promotorul
numai după ce inițierea s-a produs, avînt efect chiar și la perioade fiarte
lungi după ce inițierea celulei a avut loc.
Există însă și carcinogeni compleți, cum ar fi benzo(a)pirenul (BaP),
care induc tumori fără necesitatea asocierii unor substanțe cu acțiune promotoare.

Carcinogenii Indirecți

CARCINOGENII INDIRECȚI


Carcinogenii indirecți, ( denumiți și procarcinogeni sau
precarcinogeni ) sînt substanțe care pentru a interacționa
cu componentele celulare și pentru a produce efecte genotoxice
( mutații, cancer, moartea celulei ), necesită o activare enzimatică.
Activarea constă în transformarea substanței precarcinogene într-o
serie de metaboliți intermediari dintre care numai cîțiva ( sau unul
singur ) reprezintă de fapt mataboliții activi ( ,,ultimate carcinogen”).
Această fază este însoțită concomitent și concurent de procese de
dezactivare și detoxifiere folosite de către celulă (organism) pentru
diminuarea sau chiar anularea efectului genotoxic al carcinogenului
( eficiența fiind în funcție de cantitatea carcinogenului și de
răspunsul genetic al celulelor implicate ).
În această grupă cele mai reprezentative sînt hidrocarburile policiclice
aromatice și aflatoxinele care au ca metaboliți acțivi derivați diol-epoxi
sau respectiv epoxi ; nitrozoaminele ( DMNA : dimetilnitrozoamina
și DENA ; dietilnitrozoamina ) care transferă grupările metil sau etil
pe nucleotidele ADN și ARN ( nucleotidele fiind unitățile structurale
ale ADN, reprezentate de adenină, guanină, timidină, și citozină, iar
în molecula de ARN timidina fiind înlocuită de uridină ) sau coloranții
azoici care printr-un proces de N-hidroxilare devin derivați cu reactivitate
electrofilă ( captatori de electroni ).
O importanță deosebită pentru procesul de carcinogeneză chimică o
reprezintă existența altor trei categorii de substanțe chimice care sunt
carcinogene per se, însă favorizează carcinogeneza sau o inhibă.

Carcinogenii Indirecți

CARCINOGENII INDIRECȚI


Carcinogenii indirecți, ( denumiți și procarcinogeni sau
precarcinogeni ) sînt substanțe care pentru a interacționa
cu componentele celulare și pentru a produce efecte genotoxice
( mutații, cancer, moartea celulei ), necesită o activare enzimatică.
Activarea constă în transformarea substanței precarcinogene într-o
serie de metaboliți intermediari dintre care numai cîțiva ( sau unul
singur ) reprezintă de fapt mataboliții activi ( ,,ultimate carcinogen”).
Această fază este însoțită concomitent și concurent de procese de
dezactivare și detoxifiere folosite de către celulă (organism) pentru
diminuarea sau chiar anularea efectului genotoxic al carcinogenului
( eficiența fiind în funcție de cantitatea carcinogenului și de
răspunsul genetic al celulelor implicate ).
În această grupă cele mai reprezentative sînt hidrocarburile policiclice
aromatice și aflatoxinele care au ca metaboliți acțivi derivați diol-epoxi
sau respectiv epoxi ; nitrozoaminele ( DMNA : dimetilnitrozoamina
și DENA ; dietilnitrozoamina ) care transferă grupările metil sau etil
pe nucleotidele ADN și ARN ( nucleotidele fiind unitățile structurale
ale ADN, reprezentate de adenină, guanină, timidină, și citozină, iar
în molecula de ARN timidina fiind înlocuită de uridină ) sau coloranții
azoici care printr-un proces de N-hidroxilare devin derivați cu reactivitate
electrofilă ( captatori de electroni ).
O importanță deosebită pentru procesul de carcinogeneză chimică o
reprezintă existența altor trei categorii de substanțe chimice care sunt
carcinogene per se, însă favorizează carcinogeneza sau o inhibă.