Poezia Vierme Fundul de Alexandru Vlahuță

VIERME FUNDUL



Lut însuflețit de raza vecinicei dumnezeiri,
Aluat în care cerul cu pămîntu-i plămădit,
Tainică verigă care leagă cele două firi :
Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit.


Vierme tăvălit în tină, care muști din cer cu dinții,
Urieș semeț, pe care o suflare te doboară,
Tu, a cărui mînă scurmă măruntaiele științii
Și a cărui cugetare ia nimicul drept comoară,


În zadar te-ncerci a rupe pînza care te desparte
De enigma nepătrunsă : Ce a fost ? și ce va fi ?
Cartea facerii e noapte, iară cealaltă carte
Nu e scrisă, sau de-i scrisă, nu ți-e dat a o citi.


Ai în față și la spate două semne de-ntrebare,
Tu-ți trudești, sărmane, mintea ca să afli vrun răspuns ;
Rătăcind ca un nemernic pe a vremurilor mare,
Cerci zadarnică cercare în noianul nepătruns.


Și cînd mintea ta zdrobită de nebuna-i alergare
Abia poate să mai iasă din a vremei adîncime,
Și cînd vezi că ziditorul n-a lăsat un drum pe care
Să se urce orbul vierme pînă la sfînta-i înălțime,


Tu turbezi, nesocotite, și în oarba ta mînie
Strigi : ,,O, nu ! - dumnezeirea nu e decît o părere,
O nălucă născocită de-a norodului prostie !...
Creatorul e natura... Ea e singură putere !”


Vreme, haos, ceruri, rîdeți !Microscopica furnică,
Spînzurată de-o lunetă, vă pătrunde, vă strivește !
Ea măsoară infinitul, întunericul despică...
Înaintea Creaturii, Creator, te umilește !...

Poezia Ochii Strălucitori de Alexandru Vlahuță

OCHII STRĂLUCITORI




Ochi, strălucitoare stele,
Ochi frumoși ce-mpodobiți
Cerul visuri mele,
De știți și voi să mințiți,


Voi, icoana-nsuflețită
A ascunselor simțiri,
Unde-i vecinic zugrăvită
Taina omeneșrii firi.


Dacă sînt amăgitoare
Lacrimile ce vărsați
Și văpăile-arzătoare
Și iubirea ce-arătați,


Atunci, amăgiri-s toate...
Ziua-i noapte, noaptea-i zi.
Atunci... însă nu se poate !
Ochi !... Voi nu puteți minți !

Poezia Acrostih De Alexandru Vlahuță

ACROSTIH





Eram pribeag pe-o lume obscură și pustie,
Plîngeam cînd tu, cerească și vecinică făclie,
Lucind în (a) mea cale, oprintu-m-ai din mers
Și ochii-mi, ca o mamă, de lacrime i-ai șters.
Eram străin, și ție ți-a fost milă de mine.
,,De unde vii și unde te duci ?” m-ai întrebat.
Nu știu. Steaua desprinsă din boltele senine
Mai știe ea sărmana ce drum a apucat ?
Atunci mi-ai zis : ,,Iubește, străin nu vei mai fi”.
Ferice sînt de-atuncea. În veci te voi iubi.

Poezia Și Mă-Ntrebi... de Alexandru Vlahuță

ȘI MĂ-NTREBI....




Și ,ă-ntrebi de te-am iubit ?
Spună-ți cît mi-ai fost de dragă bolțile cerești și sfinte,
Martori dezmierdării noastre
Plîng cînd îmi aduc aminte
Cît am fost de fericit.



Ș- mă-ntrebi de ce-am fugit ?
Spună-ți cît ai fost de crudă bolțile cerești și sfinte,
Martori infamiei tale... Plîng cînd îmi aduc aminte
Că odată te-am iubit !