Poezia Acrostih De Alexandru Vlahuță

ACROSTIH





Eram pribeag pe-o lume obscură și pustie,
Plîngeam cînd tu, cerească și vecinică făclie,
Lucind în (a) mea cale, oprintu-m-ai din mers
Și ochii-mi, ca o mamă, de lacrime i-ai șters.
Eram străin, și ție ți-a fost milă de mine.
,,De unde vii și unde te duci ?” m-ai întrebat.
Nu știu. Steaua desprinsă din boltele senine
Mai știe ea sărmana ce drum a apucat ?
Atunci mi-ai zis : ,,Iubește, străin nu vei mai fi”.
Ferice sînt de-atuncea. În veci te voi iubi.