SONET
Dar tu ț-ei fi mai aducînd aminte ?...
Eram copii : primblîndu-ne-ntr-o sară,
În umbr-a noastre mîni s-apropiară.
Cum tremura mînuța ta fierbinte !
Și nu știu ce făcea să mi se pară
Că,-n liniștea acelor clipe sfinte,
Din gîndul nostru se desprind cuvinte
Ce dau fiori albastrei nopți de vară.
Atît a fost. Privirea-mi, visătoare,
Te-a urmărit cum te duceai, departe,
Pînă te-a pierdut, ca-ntr-un apus de soare.
E mult de-atunci. Azi, răsfoind o carte,
Găsesc, uscată, între file,-o floare.
O știi ?... Ce de viață ne desparte !...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...