DUREREA
As-noapte-mi apăru la căpătîi
O zgripțuroaică slută,
Cu ochiul crunt, și c-un pumnal la șoldu-i.
Se apleacă asupră-mi. Îmi fu groază.
Șopti : - Eu sunt Durerea.
De azi voi fi, copilă sfiicioasă,
De-a pururi lîngă tine,
Și pas cu pas ca umbra, pană la moarte,
Te voi urma oriunde te vei duce.
- O, fugi i-am zis, mi-e frică !
Rămase nemișcată lîngă mine
Și zise : - Scris e-n ceruri.
Tu ești o floare fragedă ursită
Zăpezii, vîntului, restriștii :
E scris, e scris în ceruri !
Sării strigînd : - Eu sunt speranța,
Sunt floarea tinereții,
Voi farmecul iubirii voi divinul
Fior al geniului ș-al luminii.
Fugi, cobe uricioasă !
Ea zise : - Celor ce creează-n chinuri
Le stă în cale slava.
Numai Durerea dă aripi gîndirii,
Izbîndă n-au decît cei cari luptă.
Atunci i-am zis : - Rămîi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...