Poezia Ciocîrlia de Ion Pillat

CIOCÎRLIA



Palpită lămpi, spre ziuă stingîndu-se. La geam
Privești nemărginirea orașului, din care
Ce ieri se naște astăzi în uruit de care...
Orașul unde-n vremuri alăturea plîngeam



În gama monotonă de fabrici și de uliți,
Ce zilnic răspîndește și iar absoarbe-n ea
Aceeași omenească silință ce nu vrea
Să frîngă pentru vise biruitoare suliți.



Afară străduința noroadelor se-mbată
Lovind pe nicovală metalul dur și clar -
Și pulsul surd al muncii începe iar să bată
În piepturi și-n motoare : nostalgic, ritmic, rar.



Dar sus, sus prin spirale de fum, spre răsărit
Se-nalță-un zbor și suie pe scări de armonie.
Cetatea-n trepidare de fier n-a bănuit
Cș, slobod, sparge cerul un viers de ciocîrlie.



Cînd singur, pururi singuri, te-ncerci în zori de zile
Să prinzi scîntei de versuri cu griji de așchimist :
Presari cenușă numai, pe înnegrite file...
O, aripi spre lumină ! O, lut masiv și trist !

Poezia Ciocîrlia de Ion Pillat

CIOCÎRLIA



Palpită lămpi, spre ziuă stingîndu-se. La geam
Privești nemărginirea orașului, din care
Ce ieri se naște astăzi în uruit de care...
Orașul unde-n vremuri alăturea plîngeam



În gama monotonă de fabrici și de uliți,
Ce zilnic răspîndește și iar absoarbe-n ea
Aceeași omenească silință ce nu vrea
Să frîngă pentru vise biruitoare suliți.



Afară străduința noroadelor se-mbată
Lovind pe nicovală metalul dur și clar -
Și pulsul surd al muncii începe iar să bată
În piepturi și-n motoare : nostalgic, ritmic, rar.



Dar sus, sus prin spirale de fum, spre răsărit
Se-nalță-un zbor și suie pe scări de armonie.
Cetatea-n trepidare de fier n-a bănuit
Cș, slobod, sparge cerul un viers de ciocîrlie.



Cînd singur, pururi singuri, te-ncerci în zori de zile
Să prinzi scîntei de versuri cu griji de așchimist :
Presari cenușă numai, pe înnegrite file...
O, aripi spre lumină ! O, lut masiv și trist !

Poezia Naufragiatul de Ion Pillat

NAUFRAGIATUL




Drumul lui trezind spirale în repaosul profund,
Cobora cu ochi de sticlă, alb ca varul, prin pereții
De calcare unde,-n umbră, alipiți de veci, bureții
Își mișcau pădurea vie pe abise fără fund.




Se-afunda încet, cu calmul putrezitelor carene,
Care-și duc în voie marfă, căpitani și mateloți,
Pribegind în oceane, fără cîrme și piloți...
Cobora lipsit de brațul așteptatelor sirene.




Și pe cînd treceau deasupra, sus, în goana unui port
- Ca un zbor ușor de umbre peste cîmpuri elizee -
Caravelele-mpînzite în suflări de alizee...
Se-afunda prin întuneric nepăsarea unui mort.

Poezia Naufragiatul de Ion Pillat

NAUFRAGIATUL




Drumul lui trezind spirale în repaosul profund,
Cobora cu ochi de sticlă, alb ca varul, prin pereții
De calcare unde,-n umbră, alipiți de veci, bureții
Își mișcau pădurea vie pe abise fără fund.




Se-afunda încet, cu calmul putrezitelor carene,
Care-și duc în voie marfă, căpitani și mateloți,
Pribegind în oceane, fără cîrme și piloți...
Cobora lipsit de brațul așteptatelor sirene.




Și pe cînd treceau deasupra, sus, în goana unui port
- Ca un zbor ușor de umbre peste cîmpuri elizee -
Caravelele-mpînzite în suflări de alizee...
Se-afunda prin întuneric nepăsarea unui mort.