Poezia Frescă de Marin Sorescu

FRESCĂ



În iad păcătoșii
Sînt valorificați la maximum.



Femeilor li se scot din cap,
Cu o persetă,
Clamele, agrafele, inelele, brățările.
Pînzeturile, lenjeria de pat.
După aceea sînt aruncate
În clocotul unor cazane,
Să fie atente la smoală,
Să nu dea în foc.



Apoi unele
Sînt transformate în sufertașe
Cu care se cară la domiciliu dracilor pensionari
Păcatele calde.



Bărbații sînt și ei folosiți
La cele mai grele munci,
Cu excepția celor foarte păroși,
Care sînt torși din nou
Și făcuți preșuri.

Poezia Muntele de Marin Sorescu

MUNTELE



Țin locul unei pietre din pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.



Au trecut peste mine
Mașini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Și tot felul de picioare.



Am simțit soarele pînă la osii,
Și luna
Pe la miezul nopții.



Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Și importante
Am făcut bătături.




Și cu toate că-mi suport
Cu destul sticism
Soarta mea de granit,
Cîteodată mă pomenesc urlînd :



Circulați numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor !

Poezia Poveste de Marin Sorescu

POVESTE



Sufletul tău funcționează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flăcări curate.




Totuși vom mai merge împreună
O bună bucată de pămînt,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.



Vom fi fericiți pentru iarbă
Și pentru lac,
Vom rîde pentrucopac,
Vom slăvi drumul drept cu cîte-o gură
Și vom ține un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitură.



Ne vom lua după umbra mea
Care merge înainte,
Ne vom lua după primul gînd,
Ne vom lua după două-trei cuvinte.




Pînă ne va ieși în cale
Sfînta Vineri
Să ne spună printre altele
Că nu mai sîntem tineri.



Și că ea n-o să ne mai dea de-acum
Nici electricitatea pentru flacără,
Nici lemne pentru fum.

Poezia Somnabulul... de Marin Sorescu

SOMNABULUL




Înaintez cu un instict singur
Pe un drum imposibil,
Inundat, pun piciorul pe un plaur
Care se scufundă,
Dar în momentul acela
Am și trecut pe plaurul următor,
Și tot așa mă ține mlaștina
Fostă mare
Pe care a mers cuvîntul.




Acum trebuie să merg eu pe valuri,
Degajat ca pe un drum pavat.
Pe maluri care se îndepărtează mereu
S-a strîns mulțimea ne-ncrezătoare,
Orice tremur pe fața mea
Va stîrni vijelia de pietre.
Așa că înaintez somnambulic,
Mă ține mlaștina,
Iluzoriu acoperiș pe casă.
Jos e mulțimea cu capu-n jos, repartizată pe etaje,
Lumea care-și vede de treabă
Și nu crede-n mersul pe valuri.