www.Zapaciti.ro

MIRADONIZ Miradoniz avea palat de stînci. Drept streașină era un cadru vechi Și colonadele erau de munți în șir, Ce negri de bazalt se înșirau, Pe cînd deasupra, streașina antică, Codrul cel vechi fremea îmflat de vînt. O vale-adîncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pămîntul, jumetà din munte Mîncînd cu trunchii rupții scările negre De stînci, care duceau sus în palat - O vale-adîncă și întinsă, lungă, Tăiată de un fluviu adînc, bătrîn, Ce pe-a lui spate văluroase pare A duce insulele ce le are-n el - O vale cît o țară e grădina Castelului Miradoniz. Iar în castel de treci prin colonade Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit și cu păduri De flori. Păduri cărora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți, Iar aerul văratec, dulce, moale, Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi - Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău - în haine de arg...

DEMONISM O raclă mare-i lumea. Stele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereastra La temnița vieții. Prin el trece Lumina frîntă numai dintr-o lume, Unde în loc de aer e un rur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Cîmpii albastre se întind, A cerurilor cîmpuri potolind Vînăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrînul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin solară, Cu sînuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mîngîi' barba lungă,-și razim' capul De umerii bătrini cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coronă, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger... cel cel mai blînd, Îngenucheat l-a lui picioare cîntă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cîntecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cîrei ziua-i zicem soare. Cînd îngeri cîntă de asupra raclei În lumei cerurilor - ele-a...

O,TE_NSENINĂ, ÎNTUNERIC RECE... O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca și ebanul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n cecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt, Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adînc în tot ce e. Să văd trecînd în haină cuvenită Acele gănduri, ce-atunci cănd apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să știi cum de au dispărut Din mintea secolilor lungi, greoi - Ca și n-ar fi fost. Cîte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale : Unele mîndre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte - îmbrăcate În purpură ; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcînd a lor corp voluptos, ce-nvită Mai căutînd iubire, ca sirene ; Unele aspre, altele duioase, Toate cerănd brevet la nemurire Și toate strecurîndu-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-asteia mulțumi pestrițe De gînduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gîndu...

AVEAM O MUZĂ Aveam o muză, ea era frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viața ta Poți ca să vezi icoana radioasă, În strai de-argint a unui elf de nea ! Păr blond deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperea, Un strai de-argint strîns de-un colan auros Strîngea mijlocul ei cel mlădios ! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sîni dullci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai ; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai, Astfel adesea mă găsea veghind - Nori străbătea o umbră de argint. Crinul luminei strălucea în mînă Reflectînd dulce mîndrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz ; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur ! O dată-n viața-i muritorul vede În visul său un chip așa de-ales ! Eu... fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades. Venea-n...

CÎNTECUL LĂUTARULUI Ca povestea cea sărmană Care nimeni n-o-a-nțeles, Trec prin vremea tristă, vană, Cum prin secoli un eres. Sunt ca lira spartă-n stîncă, Sunt ca glasul din pustii, Sunt ca marea cea adîncă, Sunt ca moartea ître vii. Dintre chinuri ce mă-neacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă se pleacă Bînd din lacul înghețat. Dar cu moartea cea adîncă Azi eu schimb al vieții-mi gînd, Am fost vultur pe o stîncă, Fire-aș cruce pe-un mormînt ! Care-i scopul vieții mele, De ce gîndu-mi e proroc, De ce știu ce-i scris în stele, Cînd în van lumea o-nvoc. Crucea-mi pară gînditoare, Parca arz-a vieții-mi tort, Căci prin neguri mormîntare Voi să văd fața-mi de mort. Doar atunci cînd prin lumine M-oi sui la Dumnezeu, Veți gîndi și voi la mine Cum am fost în lume eu.