www.Zapaciti.ro

PUȚIN O, vino, fluture, te lasă Pe brațu-mi ostenit. Întinde-ți aripa frumoasă, Fii bunul meu venit. Strămută-mi gîndu-ntr-alte părți, Strecoară-mi-l pe sub tulpini, Ca să-l întorc apoi pe cărți, Nins, cum și tu vii, de lumini. Cu trupul tău de catifea, Ce tremură de fin ce-i, Îmi amintești de ochii de cafea, Din genele Ilincei. În casa toamnei nu te vezi, De mic și de uitat. Dar toate florile-n livezi Ți-aștern cîte un pat. Și toate frunzele te cer Să-ți legene lin somnul, Știind că leagănă spre cer, În sînul tău, pre Domnul. O, du-te fluture, din nou, Luminile te chemă ; Dar prin al liniștii ecou Fii băgător de seamă. O mierlă-și poartă pe sub tei Un cioc și-o gușă-adîncă. Domnul e pris și-n sînul ei - Și mierla te mănîncă.

EVOLUȚII Pămîntul antic s-a civilizat, Nici nimfe, nici naide, nici sirene, Crucificate ritmic și alene În așternutul undei ondulat. Pe coaja bulevardului de smoală, Subt ochii guarzilor, în cete, Nepoții lui Orfeu se duc la școală Cu plăcile de piatră cu burete. Toți, abdicați din funcția divină, Au renunțat la slăvile eterne. Apolo-i profesor de mandolină, Pan lecții dă, de limbile moderne. Hercule-i petrolist dactilograf, Și Joe însuș, farmacist detreabă, Servește-n cutiuțe la tarabă Cîte un hap, cîte un praf. Odinioară, ne soseau prin curte Și stau de vorbă-n cîntece cu noi, Îngerii mici cu aripile scurte Și sfinții candizi în stihare noi. Și cîteodată, seara, prin grădină, Se năruia rănit din zbor Cîte-un seraf cu mîna la picior, Ciocnit în aer cu-o albină. Dar la fereastra staulului, sus, De cîte ori, oprindu-ne, din grabă, Nu am zărit lumina lui Isus Și-am auzit că vocea lui ne-ntreabă ? Pavel din Tars e-acum zaraf sărac, Și Chrisostom băiat de prăvălie, Iar Sfîntul Duh, închis ...

PRINȚUL Biruitor de lifte și jivine, Așteaptă dîrz, la rîndu-i biruit, Și ochii lui, de patru timpuri pline, Încremeniți pe zare, n-au dormit. Pe locul unde și-a răpus vrăjmașii, Și slava lor țărînă a căzut, S-au arătat, în urmă,-n sînge, pașii Curtenilor șireți ce l-au vîndut. Închis în turnul morții din poruncă, Prințul e-ntreg, dar gîndurile-l dor, Ca niște vulturi negri ce-și aruncă Între cotețe rotirile lor. Puterea lui întreagă și vitează Ascultă-n noaptea de safir și lut, Din depărtare, calul că-i nechează, Care prin adieri l-a cunoscut. Și cînd îl rod păduchii cîteodată Pe dedesuptul platoșei domnești, Prințul te simte, spadă fermecată, Prinsă de șold, c-ai tremurat și crești.

DRUM ÎN IARNĂ Decembre, ca un paradis De marmuri și scîntei, Hlamida și-a deschis, Și dintre tei, Un vaiet lin de clopoței Suspină-abia, ca-n vis. Deasupra nopților s-a-ntins Legendă ideală, Și nu e suflet neatins, Oricît de stins, De diafana ei petală, În care să nu fi descins Lumina siderală. E feerie de argint Cristalizat în țurțuri lungi Și pe cît ochii ți-i alungi, Pe cît ajungi, E marmur alb, neprihănit, Pustiu și nesfîrșit. În umbra lămpilor cernite Se varsă vis în cupe noi, Și capetele mult iubite Se-nvecinesc pe nesimțite, Ca niște frunze de trifoi. Feți dulci, o clipă-ndrăgostiți, Pe-atîta farmec și senin, Feți, cel puțin, Voi, fericiți !

MÎNĂSTIRE Ațipit-a ziua-n ramuri. Porumbeii albi, la rînd, Pe pridvoare și la geamuri Se trezesc din nou visînd. Aripile dorm închise Pretutinde, evantalii, Toată lumea ciripise Pentru seara de Rusalii. Clopotele-au ostenit, Liliecii din clopotniți Dau de cerul risipit Pretutindenea din solniți. Luna-și mînă lin păunii Pe întinsu-i așternut. Ochii tăi ca bruma prunii Mă gîndesc să și-i sărut. Și cum ceasul bate-n larg, Peste noi și peste plante, De s-ar crede că se sparg Subt ciocane diamante ; Timpul cel adevărat Vine-n aripi împrejur, Și pe capul meu plecat Varsă poale de azur.