www.Zapaciti.ro

CORTUL SINGURĂTĂȚII În pădure mi-am așezat cortul singurătății și-am ascultat cîntînd urieșii culmi - stejarii și ulmii. Acolo veneau pînă jos poalele cerului răcoros. Și-n nemișcare stînd și-n rugăciune, munții așteptau o minune, care să-i ridice-n picioare și să-i poarte înapoi spre mare, să-i facă iar nisipuri de-nceput de viață pentru moluști și soiuri de pești - într-o marină, caldă dimineață, cu arbori de mărgean la ferești. Așa visau munții. Dar nu mai știu. În cortul singurătății mele se făcuse tîrziu. Trebuia să mor. Mi-am pus mînile pavăză-n dreptul feței, să nu văd zînile cum veneau să-mi ia trupul pentru temeliile pădurilor de stejar. Toate stihiile zburau împrejurul lor ; mă temeam, mă temeam să mor. Însă ele-mi spuneau : - Ai să fii Într-o sută și-o mie de lucruri vii ! - În flori aș vrea, murmuram. - Ai să fii, spuneau zînele. - N-am să uit cîntecele, ș-am să orbesc ? - Scutură-te, pom pămîntesc ! au strigat zînele și st...

CALUL ȘI MĂGARUL În lumea asta, se cuvine să te ajuți cu orișicine. Murind vecinul tău de lîngă casă, pe tine toate grijile le lasă. Te-ai îndura să spui că nici nu-ți pasă?... Pornise un Măgar înspre cetate încărcat cu mari poveri în spate. -,,N-ar fi greu să-mi duci pân' la oraș dac-ai vrea o parte din samar !" I-a rugat pe murgul boiernaș. Însă el nici n-a răspuns măcar. Când era la calea jumătate, bietul animal, răpus, a murit de-atâta greutate, trebuind să poarte Calul toate și o piele de măgar în plus...

LEUL BOLNAV ȘI VULPEA Din codri-n marginea răstoacelor, În numele Măriei Sale, slăvitul Rege-al Dobitoacelor, În peșteră, bolnáv de șale, răsună strigătul ceasurilor, să se trimită ambasadă, din toate gințile supușilor, tot soli de seamă, ca să-L vadă. Le jură Vodă pe luceferi că deputații-s garantați, de gheare și de colți cruțați și toți se vor întoarce teferi. Înfăptuind pe loc porunca, pornesc soliile să vină, din orice spiță de jivină. Răsună văile și lunca ! Doar Vulpea, mult mai șmecheră, grăi cu ochii la omăt : -,,Atâția pași spre peșteră și nici o urmă îndărăt ! O fi cuvântul regelui zălog și-i cinste pe soliile alese ; dar văd cum intră crainicii-n bârlog și nu văd  măcar unul care iese !"

COPILUL MEU, SĂ NU MĂ CAUȚI Copilul meu, să nu mă cauți. Toate îți vor vorbi de mine cu dreptate. După ce n-am să mai fiu, să nu spui : ,,Pentru mama-i tîrziu''. Să știi c-am să rîd în flori și c-am să-nconjur de multe ori cu nouri și cu ploaie ogrăzile unde mi-am petrecu amiezile. Dacă suferi, să mă chemi serile, și-am să vin lîngă inima ta, de-ar trebui să străbat zările și marea cu aripa mea. Să nu te temi de fața mea schimbată. Să nu spui : ,,Mama n-a fost niciodată !'' Ai să-mi cunoști glasul poveștilor în arborii din fața fereștilor. Din multe semne-ai să-nțelegi că-s eu, cînd am să vin lîngă patul tău și-am să fac aerul răcoros, scoborînd toate stelele jos. Ai să cunoști că...

PLECÎND Nopțile uneori se deșteaptă un clopot, ori geme o reaptă, ca și cum ar veni cineva, ca și cum m-ar chema către țara de fum. Se-ntunecă și se clatină cerul. S-alerge de-o parte lemnul, de altă ferul. Toate lucrurile se-nfioară. Din ape uscatu-nvolburat vrea să scape. Nu-i nici-o lumină, nu-i nici-o floare. Și iată : viețile viitoare nu mă mîngîie că mă duc de-aici, lăsînd ogoarele, copiii mici. Aș fi vrut să mai am răgaz, să mai fac o grădină și-un iaz ; să zidesc case, să pun livezi, și vie să cresc, și cirezi. Doamne, ce mult aș fi vrut să le fac toate de la-nceput ! Însă Dumnezeu m-a strigat, în mijlocul zilei de foc, și-am plecat, lăsînd uneltele, lăsînd ogoarele, pămîntul cel vesel și soarele !