Poezia Cînd Privești Oglinda Mărei de Mihai Eminescu

CÎND PRIVEȘTI OGLINDA MĂREI


Cînd privești oglinda mărei,
           Vezi în ea
Țărmuri verzui și cerul sărei.
           Nor și stea.
Unda-n plesnetul ei geme
           Și Eol
Sună-n papura ce freme
          Barcarol,



Un minut dacă te-ai pierde,
         Tu, măcar,
Sub noianul mării verde
         Și amar,
Colo-n umeda-i pustie,
         Ca-n sicriu,
Te-ai simți pe vecinicie
         Mort de viu.


Vezi pe buza mea pălită
         Un surîs,
Vezi pe fruntea-mi liniștită
         Dulce vis,
Și al luncei vînt de vară
        Călduros
Cîntă-n lira mea amară
        Lănguros.


De-ai pătrunde c-o privire
        Al meu sîn,
Să vezi mare-i de mîhnire
        Și venin,
Ai cunoaște-atuncea bine
        Traiul meu :
Suflet mort, zîmbiri senine -
        Iată eu.

Poezia Cînd Marea... de Mihai Eminescu

     CÎND MAREA...

Cînd marea turbează de valuri împinsă
Și-și scutură coama de spume și vînt,
Cînd nori-alung ziua din lumea cea plînsă,
         Cînd tunete cînt ;


Atunci printre nouri, prin vînt și prin unde
O rază de aur se toarce ușor
Și-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
        Prin vînt și prin nor.



Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cernită
       Und' razele pier ?



 În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sînu-i de-amar,
Lucește o steauă în piatră schimbată,
          În mărgăritar.




E-amantul a stelei ce palidă trece
Și-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
           În marea murea.

Poezia Cînd... de Mihai Eminescu

              CÎND...

Cînd luna prin nouri pe lume veghează,
Cînd fiece undă se-mbracă c-o rază,
Cînd cîntă ai somnului ginii nătîngi -
       Tu tremuri și plîngi.


Cînd luna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nșirați în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aștept -
          Visînd de deștept.


Cînd vîntul e-o taină, cînd frunza e mută,
Misterul surîde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visări -
        Pe ochi sărutări.



Amorul își moaie aripile-i stinse,
Tu-nchizi surîzînd lungi genele-ți plînse,
Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi -
          Surîzi și veghezi.



Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le naște durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc -
          O, cît te iubesc !

Poezia Ector Și Andromache ( de Schiller ) de Mihai Eminescu

ECTOR ȘI ANDROMACHE

    ( DE SCHILLER )

      Andromache

Vrea Ector în vecie să meargă de la mine,
Unde Ahil cu-a sale neàpropiali mîne
Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi ?
Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoare
S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare,
Cînd Orcul de-ntuneric în sînu-i te-o-nghiți ?


           ECTOR

Femeie scumpă mie, tu lacrimile seacă !
După bătaia cruntă dorința mea ea pleacă,
Aceste brațe apăr Pergamu-amenințat.
Și-n lupta pentru sînte a zeilor cămine,
Eu cad, mîntuitorul al patriei - .i-n fine
Cobor la rîul stygic de glorie urmat.


         Andromache

O, n-o să mai aud eu a armelor vuire
Și fieru-ți în portele va zace-n lenevire,
Marea lui Priam viță d-eroi s-o nimici.
Vei merge unde ziua etern nu mai lumină,
Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină,
Colo unde amoru-ți în Lethe va muri.


           ECTOR

Orice dorință-n mine, în mine-orice gîndire,
Le-oi cufunda în Lethe, în rîul de-amuțire,
          Dar nu și-al meu amor.
Auzi-l cel sălbatec cum lîngă muri turbează,
Încinge-mi a mea spadă și doliul îți lasă !
Căci nu moare în Lethe amorul lui Hector.