Pagini
- Pagina de pornire
- D-Ale Casei Canal pe Youtube...
- Rețete ( Mîncare ca la Mama Acasă ) Rețete Bătrînești...
- Alimentația Copilului Mic
- Câinele Sănătos și Câinele Bolnav
- Contact
- Cum să ne Îngrijim de Sănătate și Frumusețea Noastră
- Sfaturi Utile
- Promovarea României Prin Hotel Pensiune Motel Camping
- Plante Medicinale - Tratamente Naturiste
- Sfaturi Pentru Tinerii Căsătoriți...
- Tineret Sexualitate Educație
- Publicății Rețete, Sfaturi Sau Poeziile tale
- Hotel Pensiune Apartament Garsonieră Camping Cazare
- Ai o Știre, o Poză, sau un Filmuleț Video Haios Publică Aici
duminică, 26 ianuarie 2014
Poezia O Lacrimă de Octavian Goga
O LACRIMĂ
De-ar fi să-ți împărțești odată
Tu bogățiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai.
Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adîncuri îmi răsare,
Căci numai din adîncuri mării
Se pesuiesc mărgăritare...
Poezia Blestem de Octavian Goga
BLESTEM
Noi nu ne-am îngropat iubirea
Într-un întins adînc de apă,
Nici în pămînt n-am coborît-o...
Iubirea noastră n-are groapă...
Prea ne-a-nfrățit cu nenorocul
Și prea ne-a fost nemilostivă,
Ca doi tîlhari în miez de noapte
Ne-o schingiurăm deopotrivă.
Părea că printre nouri negri
Spre iad s-a fost deschis o poartă,
Cînd brațe roșii de văpaie
Ne-ncolăceau frumoasa moartă.
Pe rug ni s-a topit în flacări
Și ca să nu învie iară,
I-am spulberat în vînt cenușa
În largul drumului de țară...
De-atunci blestemul ei ne paște,
Veninul nu mai vrea să-i moară :
Pe veci din praful de pe uliți
Ne otrăvește-a doua oară...
Poezia În Brazi de Octavian Goga
ÎN BRAZI
În tăinuita brazilor răcoare
Ne-a surghiunit iubirea vinovată,
Cum stăm așa sub bolta înstelată,
Pădurea neagră-o catedrală pare.
Singurătatea ei înfricoșată
Trezeștete-n noi o lungă-nfiorare,
Din orice brad ne tulbur-o mustrare
Și tot mai greu păcatul ni-l arată.
Pe rînd, pe rînd, o teamă ne supune,
Trecutu-ntreg în inimă ne-apasă,
Pierdută tu oftezi o rugăciune...
Îmi spui apoi cu glas sfîrșit de trudă :
- E Dumnezeu aici la el acasă,
Vorbește-ncet, că poate să ne-audă !...
Poezia Amurg de Octavian Goga
AMURG
Din mesteacănul de-afară
Foi îngălbenite curg,
Cînd cernindu-și pînza rară
Cade vînătul amurg.
Frate bun mi-a fost copacul
Cu podoaba lui de ieri.
El mi-a adumbrit, săracul,
Un noroc de două veri.
Zgribulind din trup se-ndoaie
Peste geamul meu deschis -
S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai fărmat un vis...
Unde ești tu, să ne plouă
Plînsul frunzelor ce mor
Si cu brațele-amîndouă
Să oprim căderea lor ?...
Mîna ta să le culeagă
Și să ni le-mpartă-n doi.
E povestea noastră-ntreagă
Scrisă-n veștedele foi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Câteva sfaturi pentru cei care dau sala auto... În primul rând învață tot ce prinzi, învata semnele de circulatie pe fiecare în parte, Cite...
-
Cum folosim aplicația google translate fără internet/ ofline...