Poezia Puntea de Vasile Alecsandri

PUNTEA


Șoapta nopții se aude suspinînd încetișor ;
Arborii prin întuneric dau un freamăt sunător,
Și deodată Aurora se ivește radioasă,
Ca un ochi ce se deschide sub o geană luminoasă.




Dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit,
Ea-și ia zborul peste lume de la mîndrul răsărit
Și -ntîlnește-n a sa cale o copilă cosînzeană
Ce-i scaldată în năvalnic și-n sîn poartă odoleană.





S-a oprit copila tristă pe o punte de stejar,
Plînsu-i lin pe sîn îi cade ca un scump mărgăritar ;
Iar pîrîul de la maluri smulgînd floare după floare,
Le depune cu șoptire lîngă albele-i picioare.




,,De ce plîngi ?... îi zice-o rază pe-a ei frunte strălucind.
Tu ești jună, ești menită să trăiești, să mori iubind ;
Pentru tine-orice durere trebuie ca să se curme...
Nouri sînt ce nu fac umbră și dureri ce nu lasă-urme.

Poezia Flori de Nufăr de Vasile Alecsandri

FLORI DE NUFĂR


Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie
Răsună-n dimineață o tainică-armonie.
Sînt zîne ce se scaldă în fragedele ziori ?
Nu-s zîne, dar copile, a zînelor surori.




Verginile în apă intrat-au cu sfială,
Și-acum se joacă vesel în dulcea-i răcoreală,
Șoptind, privind în undă albastru cer senin,
Umplînd cu flori de nufăr cămeșa de la sîn.




O rază aurie prin stuhul des pătrunde
Și gingaș luminează în cuibul ce le-ascunde
Comori de tinerețe, comori de fericiri,
Încîntătoare forme de albe năluciri.





Priviți ! cetatea verde se mișcă, se deschide.
O mîndră copiliță apare, iese, rîde
Și lunecă... Deodată, rotunzi și albiori,
Apar la foc de soare doi nufări plutitori.

Poezia Povestea Codrului Mihai Eminescu

 POVESTEA  CODRULUI



Împăratul slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Tate înflorind din mila
Codrului, Măriei-Sale.


                                                           
Lună,Soare şi Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.


                                                           
Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.


                                                           
Peste flori, ce cresc în umbră,
Lîngă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici...


                                                           
Hai şi noi la craiul, dragă,
Şi să fim din nou copii,
Ca norocul şi iubire
Să ne pară jucării.


                     
Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei şi-a pus,
Decît orişice păpuşă
Să te facă mai presus;


                                                           
Amîndoi vom merge-n lume
Rătăciţi şi singurei,
Ne-om culca lîngă izvorul
Ce răsare sub un tei ;


                                                          
Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stînele de oi.


                                                          
Mai aproape, mai aproape
Noi ne-am strînge piept la piept...
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înţelept !


                                                          
Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curţii mîndre neamuri :


                                                         
Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase,
Ciute sprintene de munte -


      
Şi pe teiul nostru-ntreabă :
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dîndu-şi ramurile-n laturi :


                                                         
- O, priviţi-i cum visează
Visul codrului de fagi !
Amîndoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi !


                                                            

Poezia Floriile de Vasile Alecsandri

FLORIILE


Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii !
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.




Primăvara-ncîntătoare
Scoate iarba pe cîmpii.
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.




Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocîrlii.
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Floriile.




Lume-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocîrlii.
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.




Păcat, zău, de cine moare
Și ferice de cei vii !
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.



Copiliță, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii,
Cînd Floriile-s cu soare
Și soarele cu Floriile ?




Să culegem la răcoare
Viorele albăstrii ?
Hai ! Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii.




Eu ți-oi da de orice floare
Mii de sărutări și mii.
Hai ! Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii.




Iar tu, dulce zîmbitoare,
T-ei face că te mănii...
Hai ! Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii.