Poezia Plecarea Din Orașul Blestemelor de Eugen Jebelean

PLECAREA DIN ORAȘUL BLESTEMELOR



În Necropolis, muzici fremătau,
În toamnă, într-o surdă zi, tîrziu.
Murisem de demult
Și stam pe catafalcu-mi purpuriu.




Gemu o ușe lin, și, în tăcere,
Pătrunse cineva pe ușe :
Ființa pentru care mult am plîns în viață
Și care - mort chiar - o iubesc. Și rîse.




Galbena-mi față mîngîind-o,
Rîse și hohoti cu glas pustiu :
,,Strălucitorule, aicea te găsesc?
Urîta Budapestă ți-e sicriu?''




,,Nu-ți mai aduci aminte de lumina
Ce suie pe mormintele din sud și rîde?
Aici, la Budapesta, viața e urîtă
Și-al morții chip de mii de ori mai hîd e.''





,,Vino din al blestemului oraș.
Vino, mort drag, vino cu mine.
Aici nu-i loc ca să visezi frumos,
Nici pentru marile iubiri, de lacrimi pline.''




Și-mi luă molatec mîinile în mîini
Și rîse, rîse nebunește.
Și de atunci, spre cimitirul de la miazăzi,
Un mort, un mort sărman se pregătește.

Poezia Plecarea Din Orașul Blestemelor de Eugen Jebelean

PLECAREA DIN ORAȘUL BLESTEMELOR



În Necropolis, muzici fremătau,
În toamnă, într-o surdă zi, tîrziu.
Murisem de demult
Și stam pe catafalcu-mi purpuriu.




Gemu o ușe lin, și, în tăcere,
Pătrunse cineva pe ușe :
Ființa pentru care mult am plîns în viață
Și care - mort chiar - o iubesc. Și rîse.




Galbena-mi față mîngîind-o,
Rîse și hohoti cu glas pustiu :
,,Strălucitorule, aicea te găsesc?
Urîta Budapestă ți-e sicriu?''




,,Nu-ți mai aduci aminte de lumina
Ce suie pe mormintele din sud și rîde?
Aici, la Budapesta, viața e urîtă
Și-al morții chip de mii de ori mai hîd e.''





,,Vino din al blestemului oraș.
Vino, mort drag, vino cu mine.
Aici nu-i loc ca să visezi frumos,
Nici pentru marile iubiri, de lacrimi pline.''




Și-mi luă molatec mîinile în mîini
Și rîse, rîse nebunește.
Și de atunci, spre cimitirul de la miazăzi,
Un mort, un mort sărman se pregătește.

Poezia Inima Ledei de Eugen Jebeleanu

INIMA LEDEI





Zvîrleau în mine vrăjitoarele
În a-ntristatelor minuni livadă.
Nu mă temeam. Nu m-am temut vreodată.
Însă iubită dispăru în goană.
Frumoasa mea iubită : fragedul Surîs.




Plîngeau și hohoteau de rîs Mumele Codrilor.
Ceață era, și-n oarbă noapte-ndoliată,
În a-ntristatelor minuni livadă,
Inimi cădeau vuind,
Iar eu mi-acopeream privirile.




Inimi zvîrleau în noapte vrăjitoarele.
Nu mă temeam. Nu m-am temut vreodată.
În a-ntristatelor minuni livadă,
Greu de mîhnire stam, și singur.
Cădeau din ceață inimile,
Mici și urîte, inimi tari, de piatră.





Deadată, vrăjitoarele se risipă,
Și-n liniște, în alb vestmînt și-nlăcrimată,
Pe-a întristatelor minuni livadă,
Veni spre mine o femeie
Și-mi ridicai spre dînsa fața.




Ea mă privi și căutîndu-și inima
( Și-acuma o mai simte chipul meu )
În a-ntristatelor minuni livadă,
Îmi aruncă inima-n față,
Bolnava, calda-i inimă, sărmana.

Poezia Inima Ledei de Eugen Jebeleanu

INIMA LEDEI





Zvîrleau în mine vrăjitoarele
În a-ntristatelor minuni livadă.
Nu mă temeam. Nu m-am temut vreodată.
Însă iubită dispăru în goană.
Frumoasa mea iubită : fragedul Surîs.




Plîngeau și hohoteau de rîs Mumele Codrilor.
Ceață era, și-n oarbă noapte-ndoliată,
În a-ntristatelor minuni livadă,
Inimi cădeau vuind,
Iar eu mi-acopeream privirile.




Inimi zvîrleau în noapte vrăjitoarele.
Nu mă temeam. Nu m-am temut vreodată.
În a-ntristatelor minuni livadă,
Greu de mîhnire stam, și singur.
Cădeau din ceață inimile,
Mici și urîte, inimi tari, de piatră.





Deadată, vrăjitoarele se risipă,
Și-n liniște, în alb vestmînt și-nlăcrimată,
Pe-a întristatelor minuni livadă,
Veni spre mine o femeie
Și-mi ridicai spre dînsa fața.




Ea mă privi și căutîndu-și inima
( Și-acuma o mai simte chipul meu )
În a-ntristatelor minuni livadă,
Îmi aruncă inima-n față,
Bolnava, calda-i inimă, sărmana.