Poezia Naufragiu de Magda Isanos

NAUFRAGIU


Ca cerul peste ape mă aplec
peste sufletul meu singur și trudit,
lumini și umbre ca-n oglindă trec
și toate doar de tine-au povestit.




Basmul dragostei noastre nu l-a uitat
apa cea stătătoare a inimii mele,
cum nu uită lacul nuferi c-a purtat,
sau, în zori, că noaptea oglindise stele.




Din adîncuri neștiute nici de mine, cheamă
sufletul imaginea pe care-a scăldat-o
și tremură de bucurie și de teamă
văzînd că nici o trăsătură n-a uitat-o.





Amintirile ca algele și mîlul mă cuprind,
și iată-mă împotmolită, tristă barcă,
fără catargul voinții și cîrmă de gînd.
Cine către țărmuri are s-o întoarcă ?

Fabula Păianjenul Și Rândunica de La Fontaine

PĂIANJENUL ȘI RÂNDUNICA


-„O, Jupiter, stăpâne, dac-ai vrea
(tu care chiar și astăzi ne cutremuri
scoțând din cap pe Pallas, dușmanca mea pe vremuri),
îndură-te și-ascultă și tânguirea mea!
Progneea, Rândunica, și astăzi îmi mai fură
îmbucătura de la gură.
De n-ar fi ea pe lume
cu crudele ei glume
năvodul meu cu fire elastice și tari
s-ar umple și ar geme de muște și bondari
Cu astfel de cuvinte jignitoare
se tânguia Paiangul, pretinzând
c-ar trebui în plasa lui încăpătoare
să prindă orice gâză zburătoare.
Dar sora Filomelei, neîncetat zburând,
prindea în nemiloasa-i bucurie
atâtea muțte, puii nesățioși să-și ție.
Păienjenul, sărmanul,
redus la neputință,
cu jind vedea dușmanul
zburând din biruință-n biruință.
Odată, pe nepusă masă,
vrăjmașa ei, ca un despot,
i-a smuls și pânza de mătasă
cu el cu tot!


Tăicuțul Joe pare să fi lăsat pe lume,
întinse, două mese, și anume:
la cea îmbelsugată-s cei mari și tari poftiți;
la cea sărăcăcioasă, cei mici și obidiți.

Fabula Lupul Și Ciobanii de La Fontaine

LUPUL ȘI CIOBANII


Un Lup (o fi pe lume cu putință?)
cuprins de omenie și căință,
ținu să fie, zice-se,-nțelept,
să judece o dată, strâmbul, drept,
cruzimea osândindu-și, lipsit de-ngăduință,
deși o folosea din nevoință.
-„Urâți și huiduiți de toți în cor
și socotiți dușmani ai tuturor,-
copoii, vânătorii, hăitașii se adună
și vor să ne răpună.
Chiar Joe, tatăl nostru atostăpânitor,
e asurzit în cer de larma lor.
punând pe lupi
un premiu înzecit,
în Anglia tot neamul ne-au stârpit.
Ba chiar și boiernașii de pe lume
își da și ei pe față azi arama
și gloata o asmut, să ne sugrume.
Nu-și sperie copiii cu Lupul, oare, mama?
Și toate pentru-o javră de câine arțăgos,
o oaie răpănoasă sau un catâr râios!
De astăzi înainte am să postesc de carne,
chiar de-ar umbla vro vacă să mă ucidă-n coarne!
M-oi mulțumi cu ierburi sau cu poame
ori mai curând m-oi prăpădi de foame
decât s-atrag asupră-mi mânia tuturor...”
Dar nimerind în cale pe lângă un ciopor,
mâhnit că locomia în cuget i se-ncuibă,-
văzu că și ciobanii și câinii se îmbuibă
din carne unui miel fript în frigare,
cînd el era cuprins de remușcare!
„Eu, Lup în toată firea, chiar eu s-ajung, zevzecul,
să mă topesc de milă pentr-un miel?
Am să mănânc și mielul și oaia și berbecul,
căci văd că și ciobanii și câinii fac la fel!”


De data asta, uite, avea dreptate Lupul:
când noi ne ghiftuim cu carne trupul,
frigând-o în frigare, lăsând-o să se fiarbă,-
am vrea să facem Lupul să pască, oare, iarba?
Dreptate n-are Lupul, mi se pare,
decât când nu e dânsul cel mai tare.
Doar n-o trăi ca pustnic, în veci, în postul mare!

Poezia Înrudire de Magda Isanos

ÎNRUDIRE



Nu-i vina mea, nu-i vina nimănui
că sufletul ca țărna mi-i bogat,
că pătimaș și bun ca dînsul nu-i
un altul, sau ca dînsul nempăcat.





Inima mea-i ca țărna-n care toate
își au înfipte trainic rădăcina ;
iubirea, ura, și chiar gîndul, poate
că-și trage din adîncul ei lumina.




De-aceea cred că cerul m-a făcut
cu inimă cu tot așa cum sînt
și, cum vorbește biblia, din lut,
legîndu-mă cu totul de pămînt.