Poezia Daruri de Magda Isanos

DARURI



Tu ești în inima ca un dar
neașteptat și mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar și iar,
cu-aceeași nesecată desfătare.




Ești tainica-mi putere și mîndrie,
de cînd te știu mi-i cerul mai aproape
și nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.




Tu mi-ai făcut țărîna mai ușoară
și inima așa de dulce grea,
ca ramura ce toamna se-mpovară
de greutatea roadei de pe ea.




Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrînt în suflet ca-ntr-un lac,
și-adînci de-atuncea-s gîndurile mele,
de aur globul inimii, sărac.




Aceste toate să ți le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitor meu, să te iubesc,
din darurile tale dîndu-și dar.

Poezia Cum Povestește Viața de Magda Isanos

CUM POVESTEȘTE VIAȚA




La-ncheietura mîinii mele-ascult
cum povestește viața, și mă mir,
și-mi amintesc și-acuma c-am fost fir
de iarbă, și-am fost scoică, mai demult.




Și poate mai-nainte-am respirat
pe-ntinderile vaste, și-am privit
în față cerul tainic și-am dorit
să nu mai fiu ocean, și-am fost uscat.




Eu știu ce simt copacii care cresc,
și fructele pe creangă cînd se coc,
ce simt vulcanii care izbucnesc,
c-am fost copac, și ramură, și foc.




Cu șerpii pe nisip am stat la soare
și-am mers la vînătoare, și-am ucis,
în piatră spaima gîndului mi-am scris
cînd îmi făcusem brațe din picioare.





Și cîte somnuri nu mi-au trebuit
ca de la capăt truda să mi-o ieu,
și multe le-am uitat, dar pururi eu
am fost, și niciodată n-am murit.

Poezia Seara de Primăvară de Magda Isanos

SEARA DE PRIMĂVARĂ



Cu mii de ochi ceru-ntreabă de tine
- ce mă-nvățaseși limba să i-o știu -
și-a tresărit noianul tăcerilor din mine
la glasu-i de lumină, ca o dojonă viu.




Copacii de pe strada noastră mă-ntreabă,
amestecîndu-și umbrele sub pași,
zvonind din crengi chemări de primăvară,
ci eu, simțindu-mi sufletul de-ocnaș,




tăceam ; dar iată că tăcerile din mine
s-au rupt ca gheața de pe rîuri și-au pornit
să plîngă - nu știu, pentru mine, pentru tine,
sau pentru dragostea dintîi, care-a murit.

Poezia Naufragiu de Magda Isanos

NAUFRAGIU


Ca cerul peste ape mă aplec
peste sufletul meu singur și trudit,
lumini și umbre ca-n oglindă trec
și toate doar de tine-au povestit.




Basmul dragostei noastre nu l-a uitat
apa cea stătătoare a inimii mele,
cum nu uită lacul nuferi c-a purtat,
sau, în zori, că noaptea oglindise stele.




Din adîncuri neștiute nici de mine, cheamă
sufletul imaginea pe care-a scăldat-o
și tremură de bucurie și de teamă
văzînd că nici o trăsătură n-a uitat-o.





Amintirile ca algele și mîlul mă cuprind,
și iată-mă împotmolită, tristă barcă,
fără catargul voinții și cîrmă de gînd.
Cine către țărmuri are s-o întoarcă ?