Poezia Scăldătoarea-n Zori de Magda Isanos

SCĂLDĂTOARE-N ZORI



Călcîiul ei ca soarele scînteie,
ducîndu-se spre lac să-și spele fața
de cer, zglobie trece dimineața,
pierzînd conduri de aur prin aleie.




S-adună norii toții să-i facă scară,
genunchiul i se-ndoaie luminos.
Ea, dezbrăcîndu-și haina, scoboară -
s-ar bate pentru dînsa Făt-Frumos.




Încearcă-nfiorată primul val,
din fund vin peștii, palma de-i dezmiardă ;
fac trestiile semne către mal
c-au început și apele să ardă.




Plutește printre nuferi zîmbitor
al dimineții chip împărătesc -
cînd fără veste broaștele pornesc
să cheme valea toată-ntr-ajutor.

Poezia Vis Vegetal de Magda Isanos

VIS VEGETAL


Motto :
,,Cresscu la fereastra împăratului un brad
nalt și frumos de era minune cum de
crescuse într-o noapte.''




Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc
lîngă fereastra ta, te-aș auzi
și-n voie te-aș privi întreaga zi.
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mîndre-ar face cuib pe creanga mea,
și nopțile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ți le-aș da.
Prin geamul larg deschis, de-atîtea ori
m-aș apleaca ușoară, să-ți sărut
cînd părul ce pe frunte ți-a căzut,
cînd buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aș juca, zvîrlindu-ți mere
și foi de aur roșu prin odaie,
cu-a ramurilor tînără putere
și-aș apăra obloanele de ploaie.
Și cine știe, poate că într-o seară
de primăvară, cînd va fi și lună,
va trece prin grădină-o zînă bună
făcîndu-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze și pămînt,
cu părul încă doldora de vînt,
cu rouă și cu lună pe obraz,
eu ți-aș sări în casă și senină
( uitînd de-atîta vreme să vorbesc ),
cu cîte-un cuib în fiecare mînă
întinsă, aș începe să zîmbesc.

Poezia Ultima Zi de Magda Isanos

ULTIMA ZI


Cînd voi muri, știu că va fi o zi
frumoasă, voi culege-n palme soare
și voi simți întîia sărbătoare,
gîndind că mîine n-am a mă trezi.




Copacii, doar de dînșii de-o să-mi pară
rău, cînd îi voi vedea cu ceru-n brață
vestind la geam ciudată dimineață
în care toate trebuie să moară.




Mă va cuprinde-o dragoste nătîngă
de mine, lacrimi tulburi de pămînt
în colțul gurii mele-o să se strîngă
și voi zîmbi, mirată că mai sînt.




Dar pe neașteptate o să crească
o noapte pe deasupra frunții mele,
și deopotrivă, zîmbete și stele,
departe, mai departe-or să pălească.




Prin somn, ca printr-un zid voi auzi
cum se lovește-un ram de cercevea,
cum plînge lîngă mine cineva
încet, de parcă m-aș putea trezi.




Și dintr-o dată totul sub pleoape
căzîndf adînc spre liniștea de-apoi,
ca-ntotdeauna, eu voi fi aproape,
și totuși prea departe, lîngă voi.

Poezia Vorbele La Care Mă-ntorc de Magda Isanos

VORBELE LA CARE MĂ-NTORC



Vorbele la care mă-ntorc uneori
aed ca niște flăcări pe comori.
Aș vrea să scriu despre oameni săraci,
despre dobitoace, despre copaci.




Universul meu vesel sau crud
aș vrea să-l sun și să-l aud,
nu știu, dar dintr-o dată mi-i jale și dor,
și-s ca un steag în lumină, multicolor.




Fie, numele meu nu va rămîne,
nimica n-am desăvîrșit. În amurg
privesc la ape care totuși curg
și se-ntîlnesc în mările regine.




Sicriul meu va fi mic, va fi mic,
undeva, în pămînt, fără glorie stînd,
mîna mea, ca o frunză uscată de vînt,
o să fie uitată-n curînd.