Poezia Vinicer de Ion Pillat

VINICER


Ajuns în miez de toamnă, îți dai cu spaimă seamă,
Cînd chiotă culesul în drumul lui spre cramă,


Că despre lucrul viei vorbit-ai prea puțin.
Și totuși - o, poate uituc - ce subiect plin


De poezie gravă aveai la îndemînă :
Cum vița peste iarnă adoarme în țărînă


Ca omul de la țară culcat în țințirim
- Dar taina adormirii acestuia n-o știm -


Apoi Prier cînd vine pe-a Argeșului apă,
Cum săpătorii viță pe dealuri o dezgroapă ;


Cum tremură golașă ca pruncul și-o botează
Și mierla cu un cîntec, și soarele cu-o rază ;


Dar plînsul sfînt al viței nu-l vei cînta tu oare
Cu lacrima lui clară, de ochi vindecătoare ?


Dar despre sulfatare nu pomenești nimic,
Nici despre boala viței ce ,,filoxeră”-i zic !


Cum vrei atunci, poete, ca un viticultor
Din cartea-ți să culeagă un sfat folositor :


Pe raftul librărie, uitată, o să șadă.
Povețile și tîlcul le știu de mult. O cadă


Cu must de tămîioasă mai bine să-mi aduci,
Și în ceardacul casei, în tihnă și-n papuci,


Ca Anton Pann de veseli, cînd da de un nerod,
Cu metodologie să bem al viței rod.

Poezia Vinicer de Ion Pillat

VINICER


Ajuns în miez de toamnă, îți dai cu spaimă seamă,
Cînd chiotă culesul în drumul lui spre cramă,


Că despre lucrul viei vorbit-ai prea puțin.
Și totuși - o, poate uituc - ce subiect plin


De poezie gravă aveai la îndemînă :
Cum vița peste iarnă adoarme în țărînă


Ca omul de la țară culcat în țințirim
- Dar taina adormirii acestuia n-o știm -


Apoi Prier cînd vine pe-a Argeșului apă,
Cum săpătorii viță pe dealuri o dezgroapă ;


Cum tremură golașă ca pruncul și-o botează
Și mierla cu un cîntec, și soarele cu-o rază ;


Dar plînsul sfînt al viței nu-l vei cînta tu oare
Cu lacrima lui clară, de ochi vindecătoare ?


Dar despre sulfatare nu pomenești nimic,
Nici despre boala viței ce ,,filoxeră”-i zic !


Cum vrei atunci, poete, ca un viticultor
Din cartea-ți să culeagă un sfat folositor :


Pe raftul librărie, uitată, o să șadă.
Povețile și tîlcul le știu de mult. O cadă


Cu must de tămîioasă mai bine să-mi aduci,
Și în ceardacul casei, în tihnă și-n papuci,


Ca Anton Pann de veseli, cînd da de un nerod,
Cu metodologie să bem al viței rod.

Poezia Timpuri de Tudor Arghezi

TIMPURI




Uite-ți trecutul în palmă... Te gîndești...
Atîtea povești -
Cînd le-ai citit,
Fără-nceput, fără sfîrșit
Și cu sfîrșitul la-nceput ?
Seamănă măcar a trecut
Crîmpeiele acestea
Ce par să urzească povestea,
Icoanele șterse, în care umblă




O umbră de umbră ?
Ape fără oglindire,
Sfoara pîraielor subțire
Care-ntr-o dîră se zbate
Pe păturile otrăvite ale albiei uscate ?
Nisip, cenușe și lut
Sînt un trecut ?




Un talaz se frămîntă,
Zguduie marea frîntă,
Rupe unda și viscolul de alge
Și nu se sparge !
Se îndulcește, alunecă, se strecoară, adoarme.
Fără năvală, fără să se sfarme.
Hultanul a cerut boabe de sînge.
Leagă-i rana, nu i-o strînge,
Și pliscului, cînd i se deschide,
Dă-i boabe de stafide.

Poezia Timpuri de Tudor Arghezi

TIMPURI




Uite-ți trecutul în palmă... Te gîndești...
Atîtea povești -
Cînd le-ai citit,
Fără-nceput, fără sfîrșit
Și cu sfîrșitul la-nceput ?
Seamănă măcar a trecut
Crîmpeiele acestea
Ce par să urzească povestea,
Icoanele șterse, în care umblă




O umbră de umbră ?
Ape fără oglindire,
Sfoara pîraielor subțire
Care-ntr-o dîră se zbate
Pe păturile otrăvite ale albiei uscate ?
Nisip, cenușe și lut
Sînt un trecut ?




Un talaz se frămîntă,
Zguduie marea frîntă,
Rupe unda și viscolul de alge
Și nu se sparge !
Se îndulcește, alunecă, se strecoară, adoarme.
Fără năvală, fără să se sfarme.
Hultanul a cerut boabe de sînge.
Leagă-i rana, nu i-o strînge,
Și pliscului, cînd i se deschide,
Dă-i boabe de stafide.