Poezia Rodul Mării de Ion Pillat

RODUL MĂRII



Mi-ai cerut, privind talazul nebrăzdat de nici o navă,
Unde-și moaie doar aripa zborul unui elcovan,
Să-ți aduc din fundul mării, ca pescarul năzdrăvan,
O minune să desfete nostalgia ta bolnavă.



Și prin valuri translucide cu vibrații de fosfor,
Unde tremură sargasul și se-nalță goemonii,
Lîngă stele de mare cu-nflorirea aneminii,
Scufundat-am în adîncuri dorul meu lampadofor.



Cu lumina într-o mînă și într-alta cu tridentul,
Gol, purtînd în ochi iubirea și năvodul între dinți,
Dar purtat de amăgirea unei veșnice credinți,
A lăsat să-l năpădească și să-l tragă-n fund curentul.



Pescui ursine rare, mărgărint cu luci de stea,
Pe nisipuri fabuloase ca grădinile Golcundei,
Cînd, cu soarele, din zare vine cavalcada undei
Cu penașuri de lumină și cu coamele de nea...



Și cules flori de nufăr - ce pe țărm erau meduze -
Scoici trandafirii ursite s-aibă farmec feminin,
Cînd în adumbrirea zilei valul mării e senin
Și în limpeziri de vise formele devin confuze.



Lumină smaraldul artic sub ghețarul triumfal,
Duse plasa în azurul însoritelor escale
Și din apa nemișcată ăînă-n ape tropicale
Toate mările cuprinse le aprinse val cu val.



Răscolind prin oceane irizatele vitrine
Cu crengi roții de coraliu și cu alb mărgăritar,
Dorul meu și-a tras năvodul din talaze pentru tine -
Dar în el găsit-ai numai sarea lacrimei ca dar.

Poezia Ciocîrlia de Ion Pillat

CIOCÎRLIA



Palpită lămpi, spre ziuă stingîndu-se. La geam
Privești nemărginirea orașului, din care
Ce ieri se naște astăzi în uruit de care...
Orașul unde-n vremuri alăturea plîngeam



În gama monotonă de fabrici și de uliți,
Ce zilnic răspîndește și iar absoarbe-n ea
Aceeași omenească silință ce nu vrea
Să frîngă pentru vise biruitoare suliți.



Afară străduința noroadelor se-mbată
Lovind pe nicovală metalul dur și clar -
Și pulsul surd al muncii începe iar să bată
În piepturi și-n motoare : nostalgic, ritmic, rar.



Dar sus, sus prin spirale de fum, spre răsărit
Se-nalță-un zbor și suie pe scări de armonie.
Cetatea-n trepidare de fier n-a bănuit
Cș, slobod, sparge cerul un viers de ciocîrlie.



Cînd singur, pururi singuri, te-ncerci în zori de zile
Să prinzi scîntei de versuri cu griji de așchimist :
Presari cenușă numai, pe înnegrite file...
O, aripi spre lumină ! O, lut masiv și trist !

Poezia Naufragiatul de Ion Pillat

NAUFRAGIATUL




Drumul lui trezind spirale în repaosul profund,
Cobora cu ochi de sticlă, alb ca varul, prin pereții
De calcare unde,-n umbră, alipiți de veci, bureții
Își mișcau pădurea vie pe abise fără fund.




Se-afunda încet, cu calmul putrezitelor carene,
Care-și duc în voie marfă, căpitani și mateloți,
Pribegind în oceane, fără cîrme și piloți...
Cobora lipsit de brațul așteptatelor sirene.




Și pe cînd treceau deasupra, sus, în goana unui port
- Ca un zbor ușor de umbre peste cîmpuri elizee -
Caravelele-mpînzite în suflări de alizee...
Se-afunda prin întuneric nepăsarea unui mort.

Poezia Thule de Ion Pillat

THULE



Prin cleștarul apei limpezi, cînd amurgul o desfide,
Cresc din adîncimea umbrei turle nalte de mărgean.
Un oraș-nălucă doarme ancorat în ocean
Pe limanul madreporic al apusei Atlantide.




Sub eflorescența algei cu mișcare de reptil,
Reapare amăgirea unui Thule singuratic :
Thule, unde visul nordic adumbrise visul atic,
Cînd Tristan visa alături de Endimion copil.




Ce pescuitor de doruri scufundate și de scule,
Renăscut din spuma mării printre jocuri de delfin,
Suflete, îți va aduce din vînatul lui marin,
Irizată de talazuri, cupa regelui din Thule ?...