Poezia Toamnă de Ion Pillat

TOAMNĂ



Au vuit prelung ca vîntul păsările migratoare
Peste casa părintească unde ieri m-am regăsit
Singur cu lumina, care galbenă venea din soare,
În odaia de-altădată să-mi ureze bun sosit.




Toamnă, iată-ne-mpreună, gospodină ce porți cheia
Ruginită, ca o frunză, a trecutului meu mort.
Toamnă, iată-ne alături, noi cu visul, pe aleia
Nucilor ce ancorează pentru-n al tău port.




Precum seara, pe cîmpie cînd fășii se prinde ceața,
Tot auzi sunînd vecernii și nu știi de unde vin,
Sub frunzarele rărite amintirea cheamă viața,
Dar trecutul îi răspunde ca un clopot în declin.




Zile albe, zile negre... ce străine, ce departe,
Buclele în care dorul meu de cer l-am îngropat...
Toamnă, lasă-mă să mîngîi părul tău de frunze moarte,
Părul tău de aur roșu și de soare întrupat.

Poezia Septemvrie de Ion Pillat

SEPTEMVRIE ( 1 )



În zare cine-ncrie al berzelor triunghi ?
În inimi cine-nfinge trecutul cu un junghi ?


Vezi Toamna și-Amintirea - surorile divine -
Cînd una ne sosește și cealaltă revine.


Zadarnic cred că vremea cu anii a crescut.
În fiecare toamnă reintru în trecut.


Copilăria-mi toată dă buzna la uluci,
Cînd stă la poartă coșul cu struguri și cu nuci.



SEPTEMVRIE ( 2 )


O foaie se desprinde din crîng și calendar :
De-aun an o așteptase septemvrie ca dar.



Tot ce legat fusese, de-acuma o să zboare.
Lumina e mai caldă, deși e mai răcoare.



Colorile învie pe ,oartea frunzăturii,
Dînd farmecu-nfloririi declinului naturii.


Și tremurînd în vîntul ce-o smulge și-o ridică,
O pasăre de aur e frunza cea mai mică.



SEPTEMVRIE ( 3 )


Din bulgării vin care cu vinete și verze.
Se-afundă-n zări, departe, un unghi obtuz de berze.


Am întîlnit o fată cu tufănele-n brațe.
Un vînător la iazuri a tras cu pușca-n rațe.


Aud prin porumbiște chelălăind ogarul.
Lovește rar și ritmic butoiul gol, dogarul.


Azi n-a lăsat postașul ziarele din tîrg ;
Dar mere poleite ca-n basme în pîrg.


Pesemne-n coșul nopții vrea soarele să cadă ;
Au început de-o vreme și zilele să scadă.


La lampă, și cînd ziua cu totul s-o urmări,
Voi reciti Pasteluri de V Alecsandri.

Poezia Copil De-Odinioară de Ion Pillat

COPIL DE-ODINIOARĂ




Prin iarnă din cămara zăvorită
Se furișează cald miros de mere,
Readucînd în vremea viscolită
Iar toamna cu trecută mîngîiere,
Cînd sufletul împovărat venise,
Cu tîrna lui de poame și de vise,
În casa amintirilor închise.




Și-i inimi amorțite de-a lor strajă,
Străbat adînc, îmbălsămînd gîndirea,
Cu seva lor fierbînd din nou sub coajă,
Copilărescul dor și amăgirea...
Și-n inimi, viu, ca și întîia oară,
Te scoli din somn, tu, cel-de-odinioară,
Din somnul tău, copil de-odinioară.

Poezia Adio La Florica de Ion Pillat

ADIO LA FLORICA


Acum trăsura trage la scara amintirii,
Și de plecare sună în curte zurgălăi.
Acum din mine, ceasul temut al despărțirii
Și-ntinde umbra sură stăpînitor pe văi.



Pocnește biciul : casa se dă în lături, piere ;
Întregul deal coboară - și iată-ne pe drum.
Amurgul ne petrece cu razele-i de miere,
Tămîia înserării înalță-albastru fum.



O, surugiu, oprește ! Stai locului, trăsură !
Prin plute seculare să văd cu ochiul plîns,
Sporind pe ceruri, dealul în flori ca o răsură,
Ce-n poala lui lumina trecutului a strîns.



Înfrînă-ți caii-n spumă, o clipă să văd încă
Mormîntul, și capela, și via cu castani :
Priveliște rămasă aceeași, ca o stîncă
Domnind pe risipirea atîtor zeci de ani.



Din Valea Popii cucul mă strigă pe-a sa limbă...
Și Argeșul șoptește : - ,,De ce ne părăsești ?
De ce îți schimbi căminul, nimic cînd nu se schimbă
Din deal de la Florica la parcul din Golești.”



- ,,Rămîi la noi !” un clopot din Izvorani mai plînge.
Și tot aud în urmă : ,,La noi - la noi...”
Oprește-ți telegarii cu nările în sînge,
O, surugiu, năprasnic gonind ca un strigoi.



Ba nu. Dă bici mai bine și drumului îi lasă !
Nu-mi părăsesc căminul, în suflet cînd îl duc.
Îmi voi zidi-n orașe întîmplătoare casă -
Dar de averi, de lume și de huliri uituc,



Ca Argeșul să-și mîne murmurătoare ape
În crîngul de-altădată, iar cucul să-l ascult,
Pe ochii mei lasă-voi să cadă grele pleoape -
Și voi găsi în mine Florica de demult.