Poezia Bunătate Toamna de Lucian Blaga

BUNĂTATE TOAMNA




Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.
O minune e cîteodată boala.
Pătrunse de duh
fețele-și lungesc ceara,
dar nimeni nu mai caută vindecare.




Toamna surîzi îngăduitor pe toate cărările.
Toamna toți oamenii încap laolaltă.
Iar noi cei altădat' atît de răi
azi suntem buni, par'că am trece fără viață
prin aurore subpămîntești.




Porțile pămîntului s-au deschis.
Dați-vă mînile pentru sfîrșit :
îngeri au cîntat toată noaptea,
prin păduri au cîntat toată noaptea
că bunătatea e moarte.

Poezia Heraclit Lîngă Lac de Lucian Blaga

HERACLIT LÎNGĂ LAC



Lîngă ape verzi s-adună cărările.
Sunt liniștit pe-aici, grele și părăsite de om.
Taci cîne, care-ncerci vîntul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plîngînd să-și îngroape fețele-n cenușa lor.




Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, cînd vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci ?




Pașii mei răsună în umbră,
parc-ar fi niște roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răgușit de bătrînețe glasul izvorului !


Orice ridicare a mînii
nu e decît o îndoială mai mult.


Durerile se cer
spre taina joasă a țărînii.


Spini azvîrl de pe țărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.

Poezia Înviere de Toate Zilele de Lucian Blaga

ÎNVIERE DE TOATE ZILELE



O înviere e pretutindeni, pe drum
și-n lumina deșteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, și sunt împăcat
ca fîntînile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică și tu peste mine mîna ta dreaptă.



Astăzi n-o să mai cert nicio ființă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii ?
Rugăciunea de-atîtea ori începută
mi se sfîrșește și zic :
Tată, te iert că-n adînc,
m-ai semănat între brazdele lumii.



Ziua vine ca o dreptate făcută pămîntului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe cîmp de sfînții trecutului.

Poezia Călugărul Bătrîn Îmi Șoptete Din Prag de Lucian Blaga

CĂLUGĂRUL BĂTRÎN ÎMI ȘOPTEȘTE DIN PRAG




Tinere, care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pîn-apune soarele ?




Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu șerpii striviți în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvîrcolit și eu în pulbere ca ei ?
Nu m-am sferdelit și eu în soare ca ei ?
Vieața mea a fost tot ce vrei,
cîteodată fiară,
cîteodată floare,
cîteodată clopot - ce se certa cu cerul.




Azi tac aici, și golul mormîntului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aștept în prag răcoarea sfîrșitului.
Mai este mult ? Vino tinere,
ia țărnă un pumn
și mi-o presară pe cap în loc de apă și vin.
Botează-mă cu pămînt.



Umbra lumii îmi trece peste inimă.